Istorie la firul ierbii. Meciurile de fotbal România-Ungaria, în imagini la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia ce prezintă istoria partidelor de fotbal România-Ungaria va fi prezentă la Cluj în perioada 18-22 noiembrie. Expoziţia, intitulată “Istorie la firul ierbii”, va avea loc în centrul de cultură urbană Casino din Parcul Central.

„Meciurile România-Ungaria au o istorie încărcată, semnificaţii care au depăşit adeseori pe cea a unui spectacol sportiv obişnuit. Istoria unui joc n-ar trebui să se confunde, însă, cu un joc al istoriei. Expoziţia clujeană are ca scop scăderea  conflictelor suporterilor celor două selecţionate şi îmblânzirea atmosferei a viitoarelor partidelor sportive commune“, spun organizatorii evenimentului.

Vernisajul expoziţiei are loc pe 18 noiembrie, de la ora 17.00. Intrarea este gratuită.

Materialul expoziţiei a fost colectat cu ajutorul arhivelor de presă a celor două ţări, a documentelor diplomatice, a colecţiilor personale şi a arhivelor federaţiilor de fotbal naţionale şi internaţionale. Expoziţia a fost organizată în anul acesta la Bucureşti şi la Budapesta, cu prilejul partidelor România-Ungaria din cadrul preliminariilor  Campionatului Mondial.

Evenimentul, organizat de Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, mişcarea Igen, tessék! – Da, poftiţi! şi de Colegiul Studenţesc Max Weber, va fi marcat de prezentări şi de mese rotunde.

“Istorie la firul ierbii” este o expoziţie organizată pentru promovarea fair play-ului, a nobilului spirit de sportivitate în întâlnirile dintre cele două naţionale de fotbal şi nu numai. Istoria României şi a Ungariei se leagă prin mii de fire una de alta şi situaţia nu diferă nici în privinţa fotbalului.

Programul expoziţiei:

19-20 noiembrie, marţi-miercuri: orele 9–17
21 noiembrie, joi: orele 9–14
22 noiembrie, vineri: orele 9–17
Cluj-Napoca, Casino, Parcul Central

Programul prezentărilor:

18 noiembrie, luni

17.00 Vernisaj 
Magdó János, consulul general al Ungariei la Cluj
Kósa András László, directorul Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti
Ioan Ovidiu Sabău, fost jucător la U Cluj şi la Echipa Naţională de Fotbal a României, antrenor ASA Târgu Mureş
Ionel Banu, fost reporter sportive

19 noiembrie, marţi

18.00 Secretele arbitrajului, cum se organizează colegiile arbitrilor în fotbal [RO]
Szabó Gerő, secretar, Comisia Judeţeană de Arbitri Cluj şi invitaţi

19.30 Coaching: relaţia dintre antrenori şi jucători pe şi în afara terenului [RO]
Ormenişan Septimiu, lector la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), Facultatea de Fizică şi Sport

20 noiembrie, miercuri

18.00 Suporterii în (fotbal)
Ducu Mureşan, conferenţiar universitar la UBB, Facultatea de Fizică şi Sport

19.00 Ideologia tehnico-tactică a fotbalului şi învăţarea lui
Fikker Ferenc, profesor la Şcoala de Fotbal Ardealul

20.00 Educaţia tinerilor jucători şi problemele afarente
Tatár Tamás, Şcoala de Fotbal Liviu Antal
Flikker Ferenc
Mezey János, antrenor Centru de Copii si Juniori CFR 1907 Cluj
Könczei Soma, şcoala de fotbal Dribli
Moderator: Boros Miklós, jurnalist sportiv

22 noiembrie, vineri

17.00 Piaţa transferurilor in fotbalul european contemporan
Balázs Előd, sociolog, masterand la UBB

17.20 Tipuri de suporteri in Cluj-Napoca
Szilágyi Andrea Réka, sociolog
18.00 Soccerology:  fotbal si societate
Péter László, sociolog, cadru didactic la UBB, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Gábora Attila, sociolog, masterand la UBB
moderator: Csata Zsombor, sociolog, cadru didactic la UBB, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Cel mai vechi derby local din ţară, analizat pe toate feţele de un student: „U Cluj şi CFR Cluj nu sunt un câmp de bătălie româno-maghiar“

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry