Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Mitropolitul Clujului îndeamnă preoţii şi oamenii să doneze sânge şi bani pentru victimele tragediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitropolia Clujului a transmis, luni, 2 noiembrie, la trei zile de la nenorocirea din Clubul Colectiv din Bucureşti, un comunicat prin care îi îndemană pe preoţi şi credincioşi să doneze sânge şi bani pentru victimele nenorocirii de la Bucureşti.

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia din Bucureşti de la Clubul Colectiv. Suferinţa e imensă, atât pentru tinerii spitalizaţi, cât şi pentru părinţi. Sfântul Pavel ne înseamnă să ne aducem aminte de cei ce îndură suferinţe, întrucât şi noi suntem în trup (Evrei 13,3). Pentru cei ce au murit să facem pomeniri la ectenia morţilor, pentru cei din spital să ne rugăm, iar simţământul frăţiei şi al compasiunii pentru cei încercaţi să ne cuprindă pe toţi. Şi, practic, în zilele următoare, preoţii şi credincioşii sunt rugaţi să doneze sânge, iar în parohii, între 1-14 noiembrie, să se facă colecte în bani pentru cei greu încercaţi. Sumele se vor centraliza la protopopiate, iar apoi vor fi virate la Arhiepiscopie”, astfel sună mesajul Mitropolitului Clujului, Andrei, transmis printr-un comunicat.

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti: 27 morţi şi 146 de persoane internate în spital 

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seara, la clubul Colectiv din zona Piaţa Unirii din Capitală. Potrivit primelor informaţii, este vorba de cel puţin 27 morţi şi de alte 146 de persoane care au suferit arsuri grave. Secretarul de stat Raed Arafat se aşteaptă ca numărul victimelor să crească. A fost activat Codul Roşu de Urgenţă. La numărul de telefon 021. 2069291 se pot afla informaţii despre victime.

Pe aceeaşi temă:

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare ale martorilor tragediei: „Cei care cădeau erau călcaţi în picioare“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu