Grigore Cartianu lansează „Sfârşitul Ceauşeştilor“ la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea la Cluj a celei mai vândute cărţi la Bookfest 2010 a început astăzi la ora 10.00, la Librăria „Adevărul”, în prezenţa autorului. Jurnalistul Grigore Cartianu, le dă întâlnire clujenilor astăzi, până la 15.00, la librăria situată pe strada Ion Raţiu, nr. 2.

Mult aşteptatul volum „Sfârşitul Ceauşeştilor“ este lansat oficial şi la Cluj, în prezenţa autorului, care va discuta cu cei prezenţi şi va da autografe. Evenimentul a debutat la ora 10.00.

Întâlnire cu cititorii

Cititorii îl vor putea întâlni pe Grigore Cartianu pentru discuţii şi autografe, iar revoluţionarii vor putea şi ei discuta cu autorul despre informaţiile pe care acesta le-a descoperit în timpul documentării.

La eveniment participă şi Doru Radosav, directorul Institutului de Istorie Orală şi al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, dar şi Victor Lungu, autorul volumului „Împuşcaţi-i că nu-s oameni”, carte ce prezintă vinovăţiile în cazul revoluţiei din Cluj. Aceştia vor vorbi despre cum surprinde cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” ultimele zile ale comunismului în România, dar şi despre ultimele zile de comunism din Cluj.

„Această carte este povestea dramatică, ridicolă şi grotescă a sfârşitului celor două personaje care se credeau nemuritoare: Nicolae şi Elena Ceauşescu”, a declarat Grigore Cartianu, autorul volumului „Sfârşitul Ceauşeştilor“.

Apreciat de critică

 „Sfârşitul Ceauşeştilor“ reconstituie drama sfârşitului dictatorilor români Nicolae şi Elena Ceauşescu şi pune cap la cap întregul scenariu care a schimbat România după 45 de ani de îngheţ comunist.

„Grigore Cartianu este unul dintre puţinii care şi-au pus ceva în cap şi care au şi dus la bun sfârşit, ceea ce nu este caracteristic românilor. Cartea sa are un tempo sacadat, care dă senzaţia de scriitură asemănătoare cu aceea din «Procesul» lui Kafka”, este de părere publicistul Stelian Tănase. Cartea a stârnit şi interesul cineaştilor, care şi-au arătat interesul de a realiza un film după aceasta.

„Cartea lui Grigore Cartianu face lumină în cel mai tulbure, controversat şi măsluit eveniment al ultimilor 25 de ani. Sunt interesat de această carte pentru a face un film”, a spus regizorul Radu Gabrea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online