„Fraţi“ de nevoie! „Alb-negrii“ şi „vişiniii„, în aceeaşi tribună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii „Şepcilor Roşii“ promit că vor intra în tribune cu fulare şi steaguri alb-negre, deşi CFR interzice acest lucru. Maxim 15.000 de spectatori vor fi la marele derby, asta şi datorită faptului că cei din conducerea CFR au închis casele de bilete la ora 12.00.

Clubul CFR a iritat la maxim fanii Universităţii, în primul rând datorită numărului mic de bilete pe care l-a pus la dispoziţia galeriei, 1057, iar apoi prin faptul că a luat o măsură cel puţin ciudată: Iuliu Mureşan a dat o dispoziţie care a stârnit reacţii în rândul suporterilor lui „U“. Preşedintele clubului a anunţat că niciun spectator care are asupra sa materiale cu însemnele Universităţii, nu va avea voie să intre cu ele pe stadion, în alt sector decât peluza rezervată oaspeţilor.

„Este o măsură total aberantă, nu am mai auzit aşa ceva. Nu există lege care să interzică introducerea în stadion a fularelor, şepcilor, tricourilor, sau oricăror accesorii cu însemnele echipei favorite. Ei invocă faptul că incită, ceea ce e total deplasat. Cum poate să incite un fular sau un tricou pe care nu scrie decât numele echipei pe care o încurajăm?“, este reacţia lui bark24 pe site-ul suporterilor.

Fanii promit: „Intrăm cu fularele“

Măsura conducerii de a restricţiona accesul „Şepcilor Roşii“ pe stadion i-a ambiţionat şi mai mult pe fani, care promit că vor face tot posibilul să introducă fularele şi tricourile în arenă. „Nu dorim decât să ne încurajăm echipa şi să o susţinem aşa cum ştim noi cel mai bine. Nimeni nu ne poate lua vocea şi cântecul. Vom fi acolo şi se va vedea cu adevărat pentru cine bate inima Clujului“, spune liderul galeriei Universităţii, Călin Mişan.

Pe forum, fanii spun că nici nu se gândesc să-şi lase accesoriile la intrare şi vor intra cu ele pe stadion, indiferent prin ce metode. „Veniţi cu toţii la stadion cu fulare, steaguri, tricouri, tot ce aveţi. Nu se poate să nu ne lase să intrăm. Ne legăm fularele de brâu, le ascundem în şosete, găsim soluţii. Nu vă lăsaţi. Haideţi să arătăm cine suntem“, este mesajul lui tudik pe site-ul suporterilor.

Fanii „Şepcilor Roşii“ se anunţă într-un număr impresionat la meci, deşi CFR le-a vândut oficial doar 1000 de bilete

Doar 15.000 de spectatori

Astfel, dacă tentativa fanilor va avea sorţi de izbândă, este de aşteptat ca stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ să fie un amalgam de fulare vişinii şi alb-negre, un lucru fără precedent în întâlnirile dintre cele două formaţii. Suporterii Universităţii se anunţă în număr extrem de mare la meci, reuşind să-şi procure bilete chiar de la rivalii „ceferişti“. Aproximativ 6.000 de fani ai „alb-negrilor“ se anunţă la marele meci, acest număr reprezentând jumătate din asistenţa aşteptată pe „Dr. Constantin Rădulescu“.

Cei de la CFR au închis casele de bilete la ora 12.00, oră până la care se vânduseră doar 7500 de bilete. Cu cele 3000 de tichete acordate gratuit elevilor, plus abonaţii „vişiniilor“ şi cele două galerii, este de aşteptat ca la partida care va începe la ora 20.00 să fie prezenţi aproximativ 15.000 de spectatori. De partea cealaltă, fanii CFR-ului sunt conştienţi de faptul că cei de la „U“ vor fi mai mulţi decât ei. „Ştim că vor fi mai mulţi, ne-am resemnat deja cu ideea asta. La noi problema e că echipa nu mai joacă nimic şi pentru mulţi nu mai prezintă interes. Galeria e destul de dezbinată acum. Sperăm să ieşim cu bine din acest meci“, spune Marius, un component al galeriei „ceferiste“.

Minteuan şochează: „Nu-i lăsăm să intre pe stadion“

Antrenorul lui CFR Cluj, Alin Minteuan, spune că nu-i este frică de faptul că la meciul de azi pe stadion vor fi mai mulţi susţinători ai Universităţii, deoarece aceştia nu vor fi lăsaţi să intre pe stadion. „Nu ştiu dacă U e echipa momentului, ar trebui să se uite în clasament să vadă că deocamdată sunt sub noi. Sper să nu fie incidente şi spectatorii să înţeleagă că e un meci de fotbal. Dacă vom învinge mâine poate se va trece peste anumite momente dificile din acest sezon. Cred că noi vom avea mai mulţi suporteri, pentru că jucăm acasă şi îi vom împiedica să vină la stadion“, a fost declaraţia ciudată a lui Minteuan.

15.000 de suporteri sunt aşteptaţi la derby-ul Clujului, dintre CFR şi Universitatea


Mai multe pentru tine:
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cum s-a instaurat prima dictatură a României moderne. Unul dintre cele mai controversate personaje din istorie și moștenirea sa de coșmar
Cum reușește Republica Moldova să își țină IT-ştii acasă. "Salariul mediu în IT este de 2.500 de euro, de trei ori peste media pe economie”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik