FOTO VIDEO Şova, la inaugurarea celei mai scumpe centuri ocolitoare din ţară: „Am deschis centura, urmează ancheta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova vrea anchetă în legătură cu centura Vâlcele-Apahida ca să afle de ce a costat atât de mult această lucrare FOTO: Florina Pop

Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, a deschis azi circulaţia pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida, numită şi „centura de diamant“ din cauza costurilor uriaşe pentru realizarea ei, circa 5,6 milioane de euro pe kilometru. Şova a susţinut că va cere demararea unei anchete pentru a se stabili de ce a costat aşa de mult.

Ministrul ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a venit joi, 21 noiembrie, la Cluj, după patru ore întârziere, ca să inaugureze centura Vâlcele-Apahida, cea mai scumpă centură ocolitoare din ţară.

Centura are circa 24 de kilometri (23,664 de kilometri) a fost dată în funcţiune în 2011 când s-a inaugurat prima dată de Emil Boc, pe atunci premier, şi de Anca Boagiu, ministrul Transporturilor.

Din cei 24 de kilometri lipseau circa 3 kilometri nefinalizaţi din cauza unei alunecări de teren. Aceşti 3 kilometri au fost inauguraţi astăzi, la 7 ani de la începerea lucrărilor.

„Nu o mai inaugurăm încă o dată, ci deschidem circulaţia. Şi apoi facem ce facem de un an şi jumătate: îndreptăm dărâmăturile lui Boc!
Aşa am păţit şi săptămâna trecută. Tot în 2011 (n. r. când a fost inaugurată prima dată centura Vâlcele-Apahida), săracul domn Boc şi săraca doamnă Boagiu au inaugurat centura Ploieşti Vest. S-a surpat. A trebuit să reconstruim trei poduri, trei porţiuni după ei, timp de un an de zile după ei.
Acum s-a terminat centura, declanşăm ancheta. Şi eu sutn curios să aflu şi credeţi-mă că aflu.
Vreau să aflu dintr-io anchetă făcută la CNADNR şi de ce a duart atât de mult construcţia centurii, şi cine a greşit, şi de ce a costat atât de mult , şi de ce a trebuit inaugurată de două ori de domnul Boc, şi refăcută din nou.
Deci, toate astea trebuie aflate“
, a declarat Şova după care, însoţit de un alai compus din membri PSD, a îndepărat o baliză amplasată pe carosabil, deschizând, simbolic, circulaţia pe întreaga centură.

Şova s-a referit la faptul că centura de ocolire Vâlcele-Apahida este numită şi „centura de diamant“ din cauza costurilor uriaşe de realizare, circa 630 de milioane de lei (658 de milioane de lei, din ultimele informaţii furnizate de Prefectura Cluj), adică în jur de 147 de milioane de euro.

Centura Vâlcele-Apahida are termen de garanţie 3 ani până în noiembrie 2016. „Dacă totul merge bine şi centura nu se mai surpă le dăm, în noiembrie 2016, muncitorilor o apă minerală, nu o casetă de bere cum a făcut domnul Boc“, a afirmat Ministrul Şova.

Citeşte şi 

Centura Vâlcele-Apahida va scoate 14.000 de maşini din oraş

Şova inaugurează, joi, la Cluj, cea mai scumpă centură din ţară. Preţul unui kilometru: circa  5,6 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”