FOTO Șoc în Gruia! CFR pierde cu Gaz Metan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaz Metan Mediaș a cerat supriza etapei, reușind să învingă pe terenul lui CFR Cluj, o formație care a avut un start perfect de campionat, câștigînd primele două meciuri fără gol primit.

CFR pleca din postura de mare favorită la meciul cu trupa lui Pustai, datorită jocului arătat în primele două etape și a celor șase puncte adunate fără niciun fel de emoție. La început, așa au arătat și lucrurile în teren, Sougou de două ori și Gabi Mureșan ratând ocazii uriașe de a deschide scorul la aceeași fază, ultima dată mingea lovind transversala după execuția senegalezului. Renan a tras superb în minutul 37 de la 28 de metri, Pleșca a fost spectator, dar balonul a ocolit buturile.

După două minute, “găzarii” au înscris primul gol în poarta CFR-ului în acest campionat prin Ciprian Petre, cel mai activ om al oaspeților. Fostul bistrițean a executat o lovitură liberă de la 40 de metri, Marcovici a sărit pe sub minge, iar Claro a fost simplu spectator. Același Petre putea reuși execuția meciului cu o nouă lovitură liberă din colțul careului, dar “covrigul” său a ocolit de puțin ținta. În replică, Bastos l-a pus la grea încercare pe Pleșca, dar acesta a fost la înălțime, la fel ca în dubla cu Mainz. Același Pleșca a arătat că este cel mai în formă portar din campionat și a avut o paradă superbă la șutul lui Sougou.

Claro, “trompeta” meciului


La pauză, publicul de la Tribuna a II-a nu s-a putut abține și i-a huiduit din răsputeri pe jucătorii lui Costa la intrarea la cabine. Nici nu a început bine repriza secundă și Mediașul a mai dat o lovitură, cu o fază aproape la indigo. Același Petre a centrat de pe stânga, iar Markovici a deviat decisiv în poarta unui Claro inert. De aici încolo, fiecare atingere a portughezului a fost un bun prilej pentru public să-l ironizeze sau să-l huiduie, Mincă fiind cerut cu insistență.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA MECI

Lui Costa nu-i venea să creadă că echipa sa a încasat două goluri, în condițiile în care apărarea a fost impecabilă în primele două runde. A forțat cu Hora și Nicoară , dar Gazul crea în continuare pericol pe contraatac și când avea ocazia, ținea excelent mingea în careul advers. Disperare ]n atacul clujenilor, dar lipsa de fantezie în careul advers și apărarea exactă a oaspeților au dus la cea mai mare supriză a etapei.

Caseta meciului

CFR Cluj- Gaz Metan Mediaș 0-2(0-1)
Stadion: “Dr. Constantin Rădulescu”, spectatori
Au marcat: 39 Petre, 53 Markovici
Arbitru: Marius Avram
 
CFR Cluj:
Claro- Lionn, Cadu, Rada (63, Hora), Camora (73, Nicoară)- Peralta (28, Kapetanos) Mureșan, Renan- Sougou, Ronny, Bastos
Antrenor: Jorge Costa

Gaz Metan Mediaș:
Pleşca- Trtovac, Lazăr, Markovic, Buzean- Todea- Bratu (70, Bozeșan), Nicandro , Hoban , Petre (82, Roman) - Bawab
Antrenor: Cristian Pustai








Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €