FOTO Pozele unui fotograf clujean făcute în Piaţa Taksim au ajuns în presa britanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thomas Câmpean (24 de ani) a mers din iniţiativă proprie, săptămâna trecută, în Piaţa Taksim din Turcia. Spune că a fost uimit de cât de uniţi sunt protestatarii şi că nu se aşteopta ca fotografiile sale să ajungă în DailyMail întrucât concurenţa este mare. În acea piaţă turcească au ajuns, înaintea televiziunilor româneşti, făcând autostopul, jurnaliştii Ştefan Mako şi Mihai Mateaş, care au absolvit la Cluj.

„E greu să descriu ce e acolo. Trebuie văzut şi simţit totul. Oameni care se duc cu miile într-o piaţă şi aşteaptă în orice clipă să apară poliţia cu tunuri de apă şi gaze, oameni care dorm de săptămâni într-un parc, în corturi. M-au uimit cât de uniţi sunt“, mărturiseşte fotograful clujean Thomas Câmpean.

Deşi a avut fotografii care au apărut în ziare precum The Times, The Guardian, The Sun, Daily Mirror, Daily Mail sau The Irish Independent, clujeanul spune că nu se aştepta ca imaginile făcute de el în Piaţa Taskim, unde a stat o săptămână, să apară în DailyMail deoarece concurenţa e foarte mare.

„Ştiam la ce mă aştept când am plecat în Turcia“, adaugă fotograful. În acea săptămână a stat într-un ghetou din apropierea Pieţei Taskim.

Cine e Thomas Câmpean

Este un fotojurnalist originar din Odorheiu Secuiesc care a lucrat 3-4 ani în presa clujeană, a reuşit, la doar 24 de ani, să devină un nume cunoscut pe piaţa extrem de competitivă a presei din capitala Angliei.

„Piaţa fotografilor din Londra este ca o junglă, sunt sute de fotografi, foarte mulţi profesionişi, dar şi amatori. Sunt mulţi fotografi care au mai mulţi ani de experienţă în presă decât anii pe care i-am trăit eu. La fiecare eveniment sunt 30-40 de fotografi şi ca să îţi intre fotografia în ziar şi să fii plătit trebuie să fie bună”, declara, mai demult, pentru „Adevărul“, Thomas Câmpean.

Articolul din dailymail.co.uk, ilustrat şi de fotografiile clujeanului Thomas Câmpean, poate fi citit  AICI.

Din România, cu autostopul, al protestele din Piaţa Taksim

Povestea a doi jurnalişti, absolvenţi de facultate în Cluj, care au fost preluaţi de presa românească, o prezintă publicaţia Ziua de Cluj:

„A fost cea mai grea experienţă din viaţa mea de ziarist", spune Mako, „dar sunt convins că dacă am fi călătorit cu avionul şi am fi fost relaxaţi ar fi ieşit mai puţin interesant".

„Urmăream pe net de câteva zile, şi luni când m-am trezit i-am spus lui Mateaş, să treacă pe la mine la o cafea, că era în concediu şi se plictisea", spune Mako. „După aceea m-am gândit că dacă tot se plictiseşte de ce n-am pleca încolo, să vedem cu ochii noştri. A fost de acord, dar ne-am dat seama că n-avem niciun leu în buzunar. Mi-a luat câteva ore să fac rost de 100 de euro, după care ne-am luat nişte ţoale şi aparatura, şi am ieşit în stradă".

Mako şi Mateaş au decis să meargă în Istanbul cu autostopul. „Începutul a fost perfect", relatează Mako. „Am stat maxim zece minute la ieşirea din Bucureşti. Ne-a luat o doamnă care face naveta şi ne-a lăsat în vama Giurgiu. Prima maşină căreia i-am făcut semn înainte de pod - că n-ai voie să traversezi pe jos - ne-a trecut vama la bulgari".

(...) „De fapt Mişu (Mihai Mateaş-n.red.) a convins un tirist piteştean care căra sodă la ceva fabrică bulgărească. Ne-a luat nenea ăsta (n.r. din vamă) şi ne-a dus vreo două ore şi ceva, poate trei. „E acolo o parcare turcească şi n-aveţi cum să nu găsiţi ceva". Ne sfătuise cineva să luăm de la Ruse o cursă directă spre Turcia, că e greu să ieşi din Bulgaria profundă. Şi din parcarea aia turcească a durat vreo nouă ore să ne mişcăm mai departe". Mă rog, cu chiu cu vai ne-au luat din milă nişte români care duceau Merţane la Istanbul. Ne-au lăsat înainte de graniţă, am traversat pe jos vreo 10 km, şi după încă vreo oră de stat la autostop ne-au luat tot ei şi ne-au dus până la intrarea în Istanbul. De acolo ne-a luat un turc cu care ne-am înţeles ca turcii. În loc să ne lase la metrou ne-a dus la fabrica lui de materiale de izolaţie în ceva sătuc, ne-a hrănit şi ne-a hidratat, şi ne-a explicat ce bun e Erdogan (premierul Turciei-n.red.)".

Relatările celor doi jurnalişti, AICI.

Vă recomandăm şi:

GALERII FOTO Fotograful român care a dat lovitura în Londra. Cum a ajuns să publice, la 24 de ani, în ziare precum “The Times”, „The Guardian” sau „The Sun”
 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”