FOTO Mii de clujeni au trecut prin „Cabinetul de curiozităţi“. Piesele de rezistenţă: o presupusă bucată dintr-un OZN şi tăbliţele de la Tărtăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăbliţele de la Tărtăria au atras privirile a mii de curioşi FOTO: Florina Pop

Muzeul de Istorie al Transilvaniei a găzduit în Noaptea Muzeelor o expoziţie-experiment: „Cabinetul de curiozităţi“ care doar într-o oră a atras 1.000 de curioşi. Întreaga expoziţie a fost gândită în jurul a cinci obiecte principale: un obiect metalic descoperit în zona Aiud, tăbliţele de la Tărtăria, o aplică medievală cu simboluri alchimice descoperită la Vinţu de Jos, două obiecte romane de sticlă şi două amulete egiptene.

„În ultimii ani, multe dintre muzeele din România şi-au reînnoit spaţiile expoziţionale şi modul de prezentare al colecţiilor. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei parcurge şi el un proces de regândire a expoziţiei sale permanente, ceea ce ne-a determinat să ne aplecăm atenţia asupra istoriei colecţiilor şi asupra conceptului de colecţionism în general. Expoziţia de faţă este rezultatul acestei introspecţii şi încearcă să recreeze atmosfera cabinetelor de curiozităţi“, susţin reprezentanţii Muzeului de Istorie al Transilvaniei in Cluj-Napoca.

Aceste „cabinete“ cuprind obiecte considerate de către colecţionarii drept curioase, exotice sau inedite.

Moda cabinetelor de curiozităţi a apărut în perioada renascentistă, în secolul al XVI-lea şi a devenit un „fenomen“ specific Europei. Acest fapt a fost foarte cunoscut în epoca barocă şi a supravieţuit până în secolul al XIX-lea când astfel de cabinete au fost dispersate în cadrul muzeelor specializate stând la baza multor colecţii de azi.

Primul cabinet de curiozităţi cunoscut este cel habsburgic din Viena, înfiinţat în 1553 de către Ferdinand I, urmat de cel din Dresda, în 1560. Un al treilea astfel de cabinet a fost deschis publicului la Sankt Petersburg la dorinţa ţarului Petru cel Mare, potrivit catalogului expoziţiei de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei.

„Întreaga expoziţie a fost gândită în jurul a cinci obiecte principale: un obiect metalic descoperit în zona mun. Aiud, tăbliţele de la Tărtăria, o aplică medievală cu simboluri alchimice descoperită la Vinţu de Jos, două obiecte romane de sticlă (gutti) şi două amulete egiptene (stâlpi Djed).

Piesele pot fi considerate drept curiozităţi din mai multe motive, cum ar fi contextul incert de descoperire, datarea controversată, funcţii şi materiale de realizare incerte sau interpretarea discutabilă a diferitelor reprezentări pe care acestea le poartă.

Pe lângă obiectele menţionate au fost expuse şi alte obiecte originale din colecţiile muzeului“, mai spun reprezentanţii muzeului.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi-a deschis porţile, după o lungă perioadă, şi le-a prezentat  clujenilor un obiect metalic descoperit în Aiud, prin anii 1970, despre care se spune că ar fi o bucată dintr-un OZN (foto mai sus). Acest obiect nu a fost niciodată expus publicului.

„Călătoria“ prin muzeele clujene continuă şi astăzi. Deschise sunt:

Muzeul Universităţii - str. M. Kogălniceanu, nr. 4 (parter)
Orar: orele 19.00-24.00
Muzeul de Mineralogie - str. M. Kogălniceanu, nr. 1 (parter)
Orar: 17.00-23.00
Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie - str. M. Kogălniceanu, nr. 1
Orar: 17.00-23.00
Muzeeul Zoologic şi Vivariul Universităţii - str. Clinicilor, nr. 5-7
Orar: 12.00-22.00

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile