(FOTO) Îngropat de ziua mamei. Ioana Jakab nu ştie că fiul ei a murit.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raul Alexandru Jakab, bebeluşul în vârstă de trei luni care a decedat duminică în urma leziunilor suferite ca urmare a accidentului rutier produs de fostul prefect al Clujului, Călin Platon, a fost înmormântat astăzi.

Slujba de înmormântare s-a ţinut în lipsa mamei Ioana Jakab (33 de ani) aflată încă pe patul de spital. Aceasta încă nu ştie despre teribila moarte a copilului, întrucât medicii susţin că un alt şoc după operaţia suferită luni ar fi prea mult pentru ea.

Corpul neînsufleţit al copilului a fost aşezat în sicriu în prezenţa tatălui şi a mai multor rude, care era sfâşiat de durere, după care a fost lăsat în locul de veci. Înmormântarea micuţului survine chiar în ziua în care mama acestuia, Ioana Jakab a împlinit vârsta de 33 de ani.

De altfel, mama lui Raul rămâne în continuare internată în spital, ea având nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale pentru rănile suferite în accidentul de vineri.

Raul Alexandru Jakab a decedat duminică. Fostul prefect Călin Platon i-a lovit din plin pe mamă şi copil vinerea trecută, în timp ce aceştia se deplasau regulamentar pe trecerea de pietoni.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”