FOTO Cum se bucură consilierii judeţeni de Cluj Arena înainte de inaugurare: au jucat miuţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte cu o săptămână de inaugurarea Cluj Arena, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, şi apropiaţii săi joacă, aproape în fiecare seară, miuţe pe gazonul de cinci stele al noului stadion.

UPDATE 2: Pe blogul jurnalistului Ion Novăcescu nu mai apare nicio relatare de la meciul de vineri seară. 

UPDATE: Printre cei care au jucat vineri seară fotbal pe Cluj Arena se numără şi jurnalistul Ion Novăcescu. O relatare de la meci puteţi citi pe blogul său.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi-a făcut echipă de fotbal şi de câte ori are ocazia organizează o miuţă pe gazonul de Champions League al arenei de 36 de milioane de euro care va fi inaugurată în weekend. Fără a avea vreo reţinere, circa 15 consilieri judeţeni şi apropiaţi ai preşedintelui dau pase, trag la poartă şi driblează în luminile nocturnei performante, pe gazonul adus tocmai din Austria, acelaşi pe care îl foloseşte stadionul „San Siro“, din Milano. Gazonul a costat 120.000 de euro. Aceştia au fost surprinşi vineri seara, în jurul orei 20.00, când tocmai ieşeau de pe teren, în urma unui meci colegial.

„Mergem aproape în fiecare seară“

Tişe recunoaşte că „testează“ gazonul de câte ori are ocazia. „Am fost şi eu, nu doar vineri, ci de câte ori putem, mergem aproape în fiecare seară. Nu facem decât să verificăm gazonul şi pot să vă spun că e exact aşa cum ne-am propus să fie, se prezintă bine şi nu sunt probleme“, a declarat acesta fără reţineri.

Tişe şi apropiaţii săi, care joacă fotbal pe noul teren, nu se bucură doar de schimbul de pase pe noua arenă a oraşului, ci şi de o mică galerie. Alături de „jucători“, pe stadion s-au aflat şi familiile acestora, respectiv neveste şi copii. Vizitatorii, care doreau să urmărească mica partidă, erau poftiţi afară de oamenii care asigură paza stadionului. „Nu aveţi voie, ei sunt de la consiliu, vă rog să părăsiţi incinta“, a exclamat unul dintre portari.

Mingea a fost bătută şi de Radu Raţiu, consilier local PDL, numit recent de Tişe în fruntea societăţii care administrează Cluj Arena şi cunoscut ca fiind „omul de casă“ al preşedintelui CJ. El recunoaşte că a fost prezent la meciuri. „Da, am jucat şi eu cu mingea pe gazon. Pot să vă asigur că la noi nu se desface precum cel de pe Arena Naţională, deoarece între gazonul propriu-zis şi nisip mai e un strat de pământ, care permite rădăcinii să se fixeze mai bine“, a explicat acesta.

Gest uimitor

Se pare că Alin Tişe a invitat la miuţă doar apropiaţii şi colegii de partid din cadrul Consiliului Judeţean. Asta deoarece restul membrilor forului nu au nicio idee despre cele întâmplate. Teodor Pop Puşcaş, consilier judeţean din partea PSD, a fost uimit la aflarea unei asemenea informaţii. „Nu-mi vine să cred, m-aţi uimit, am rămas fără cuvinte“, a declarat consilierul PSD. Puşcaş, care este şi directorul companiei care asigură paza pe stadionul CFR, a ţinut să povestească o întâmplare care denotă lipsa de respect şi de cultură pe marginea subiectului. „Îmi aduc aminte că atunci când a venit Chelsea, şase membri din staful lor doreau să inspecteze gazonul pe stadionul CFR. I-am insoţit pe arenă, iar la final, când vroiam să părăsim stadionul, i-am invitat să traversăm pe mijloc, să nu mai ocolim. Iar unul dintre ei mi-a spus: <<nu nu, pe gazon calcă doar jucătorii. Noi ocolim>>. Şi am ocolit. Vreau să spun că suntem cu 50 de ani în urmă la gradul de cultură“, a încheiat consilierul.

Alin Tişe construieşte arena sportivă

Preşedintele Consiliului Judeţean nu se află în faţa primei gafe legate de Cluj Arena. În 2009, la începutul lucrărilor la noul stadion, pe gardul dinspre Someş a fost amplasat un banner portocaliu pe care era afişat numele lui Tişe, care îşi „asuma“ construirea arenei. Pe afişul gigant scria „Consiliul Judeţean construieşte arena sportivă. Responsabil: Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica – vicepreşedinte Consiliul Judeţean“. Explicaţia de acum doi ani a politicianului: clujenii au dreptul să ştie cine construieşte stadionul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”