Emil Boc acuză Guvernul că face regionalizare în interesul policienilor, nu al regiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca şi fost premier, este de părere că regionalizarea făcută sub forma în care vrea Guvernul Ponta va genera un conflict suplimentar între administraţiile judeţene şi regionale.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Boc a acuzat cel de-al doilea Cabinet format de Ponta că în loc să debirocratizeze regiunile, acestea ar urma să funcţioneze ca suprastructuri ale judeţelor. Or, spune fostul premier, „structura regionalizării trebuia pornită invers, în sensul comasării judeţelor şi crearea unei structuri flexibile, cu 10 sau 14 judeţe comasate, care să aibă forţă, viziune, să poate cere bani direct de la Bruxelles”.

Emil Boc a acuzat Guvernul că regionalizarea este pentru ei doar un proiect care trebuie bifat şi că nu este tratat cu suficientă seriozitate.

„Aşa cum Guvernul Ponta concepe regionalizarea, va fi un eşec pe linie, şi în materia realizării descentralizării, şi în materie de planificare a utilizării fondurilor europene şi gestionarea acestora, va fi un eşec pentru că va introduce un conflict suplimentar între administraţiile judeţene şi regionale. Va fi un eşec pentru că va crea mai multă birocraţie, în loc să o simplifice, va fi un eşec pentru că nu vor câştiga românii, ci politicienii. Acest proiect doar va bifa un punct în raporturile cu UE, că s-a realizat, dar din punct de vedere calitativ nu va fi un câştig pentru România”, a spus Boc.

„Deşi au majoritate de 70%, fac regionalizarea în interesul politicienilor, ca să mai dea un titlu cuiva. Se aruncă praf în ochi cu dezbaterea dacă va fi guvernator sau preşedinte de regiune, fondul este în altă parte”, a afirmat fostul premier.

Boc a mai declarat, miercuri, că este pentru prima dată în istoria revizuirii constituţiilor din UE când preşedintele unei comisii de revizuire a Constituţiei „nu are nicio tangenţă cu domeniul constituţional".

„Simplul fapt că, temporar, ocupă scaunul de preşedinte al Senatului nu are nicio legătură cu calitatea de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei, funcţie care trebuie să fie una de specialitate, să fie capabil să facă o incursiune în dreptul comparat, pentru a propune soluţii de modernizare a sistemului constituţional. Domnul Antonescu are abilităţi şi competenţe în alte domenii, dar cu siguranţă nu le are în domeniul în care a fost propus, de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei", a spus Boc, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta declara, marţi, că susţine ideea ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să coordoneze comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, precizând că acesta poate acoperi „politic" această dezbatere, atât ca preşedinte al Senatului, cât şi ca viitor candidat la prezidenţiale.

La rândul său, Crin Antonescu afirma că în ceea ce priveşte conducerea unei comisii de revizuire a Constituţiei, faptul că nu este jurist este „o falsă problemă", precizând că revizuirea Legii fundamentale este „o lucrare politică" şi nu un act notarial.


 

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi