Destinația turistică europeană ieftină și puțin cunoscută românilor: „E altceva!”

0
Publicat:

O țară europeană cu 528 de kilometri de litoral, necunoscută românilor, e tot mai tentantă printre cei care s-au săturat de Grecia și Turcia și caută destinații noi, la prețuri pentru orice buzunar.

Litoralul polonez începe să devină atractiv pentru români. FOTO Cristina Sandu-Bełdowska

Sătui să își petreacă an de an vacanțele în țări ca Grecia, Turcia sau Bulgaria, mulți români ar vrea să descopere noi destinații, nu neapărat exotice, dar inedite și la prețuri pentru orice buzunar. 

Destinația turistică ieftină necunoscută până acum românilor, dar care pare să intereseze tot mai mult este Polonia. Cel puțin așa reiese din reacția avută de internauți la o postare făcută pe pagina de Facebook „Am fost acolo”, care a trezit un interes neașteptat.

Polonia, o țară fermecătoare

„Polonia e o țară bogată în peisaje frumoase, situată pe coasta Mării Baltice, cu un litoral de 528 km. Cu stațiuni curate, frumoase, preferate de turiștii care nu suportă căldura și fug de orașele aglomerate. Aproape toate plajele sunt înconjurate de păduri, ceea ce oferă o oportunitate în plus pentru plimbări cu bicicleta sau picnicuri. Deși pare ciudat, și toți aleargă după destinații fierbinți sau țări exotice, există totuși plaje și destinații de vacanță chiar și la marile mai reci, de exemplu Polonia/ Marea Baltică. De 3 ani locuiesc aici, în Polonia, și venim foarte des la mare pe perioada anului.

Plajele sunt de regulă acoperite cu nisip foarte fin, pietricelele și nisipul grosier sunt foarte rar întâlnite. Plajele sunt curate și curățate în mod regulat. Există o mulțime de coșuri de gunoi pe plajă, posturi pentru salvamari și toalete publice, atât cu plată, cât și din plastic tip ToiToi foarte curate (acestea se găsesc la fiecare ieșire numerotată de pe plajă)”, a scris o româncă.

Argumentele polonezilor

Femeia a expus și câteva dintre argumentele litoralului polonez și a recomandat câteva stațiuni. Șopot, „Mamaia” polonezilor este printre cele recomandate.

„Temperaturile nu sunt caniculare, astfel încât lunile bune pentru înot sunt iulie și august, însă litoralul este aglomerat în tot sezonul estival. Șopot este cea mai faimoasa stațiune (un fel de Mamaia, dar fără comparație). Zona nordică de la mare poartă numele de TriCity: Gdans, Șopot, Gdynia. 

Strada principala din Șopot, numită Monte Cassino, se termină într-un baraj din lemn lung de 511 m, numit Molo Șopot, care duce în mare. Foarte multe restaurante și magazine cu suveniruri, dar și tarabe cu bijuterii din Ambră (știm că aceasta se extrage din Marea Baltică)”, a adăugat ea.

Românca a explicat și care sunt atuurile polonezilor. O infrastructură dezvoltată, curățenia plajelor și prețurile petru orice buzunar fac din Polonia destinația turistică ieftină și necunoscută până acum românilor, dar care poate ajunge la mare căutare.

„Faptul că ajungi repede cu trenul de oriunde (ex din Varsovia 400 kilometri îi faci cam în trei ore). Este o țară cu extrem de multe autostrăzi, deci mersul cu mașina este o joacă, se ajunge repede și sigur. Autostrada Ambrei este cu plată.

Plajele sunt curate, curățate și fără alge (în trei ani o singură algă am văzut și aia după furtună). Extrem de multe toalete publice, piste tip deck pe plajă pentru a facilita accesul celor cu dizabilități, mame cu cărucioare sau biciclete.

Plajele sunt pentru toată lumea! Nu există plaje cu șezlong și umbrela. Fiecare vine de acasă cu pătură, cort de vara, paravan, umbrela. Foarte rar se închiriază șezlong și costă cam 18ron pe zi. Litoralul este pentru toți. Diferite forme de cazare: hotel all inclusive, vile, cabane lemn, căsuțe de vacanță, campinguri pentru cort și autorulote”, spune turista.

Prețuri pentru toate buzunarele

Turiștii au de ales între numeroase oferte, pornind de la prețuri cu mult mai mici decât în alte zone. Există, desigur, și hoteluri de lux pentru cei cu pretenții. Pe de altă parte, mâncarea este ieftină în comparație cu alte locuri.

„Poți aduce animalul de companie. Sunt foarte deschiși și ai voie cu patruped mai peste tot. Plătești poate pentru ei o extra taxă la hotel, iar la restaurant, de regulă când îți servesc masa îți aduc și bol curat cu apă pentru câine. Faptul că lumea este relaxată. Petrec timp de calitate împreună, biciclesc (bine aici există mii de km de piste pentru bicicliști).

Prețurile sunt pentru toate buzunarele. Există atât all inclusive, cât și cazare separat. Există hoteluri de lux și foarte scumpe, dar te poți caza și cu cortul sau căsuțe din lemn, vile, case de vacanță. Există și cazare ieftină dar și scumpă (depinde ce înțelegem fiecare din asta), depinde când închiriezi, cu cât timp înainte, tipul de hotel etc.

La mâncare prețurile sunt ok. Poți găsi o terasă unde o ciorbă și fel principal plus compot de fructe ca băutură să coste în total 30 zloti (30 ron), sau restaurante unde doar peștele prăjit cu cartofi și salată să fie 30 ron. O cafea pornește de la 4 zloti, o înghețată la dozator 5 zl, o înghețată artizanală 10 zloti, un Goffre de la 5-20 zloti, depinde de topping.

Există foarte multe aprozare cu legume și fructe de sezon, locuri de unde se cumpără pește afumat, magazine și supermarketuri, dacă dorești o vacanță să îți gătești la cazare", a încheiat românca.

„Aproape că nu-i vedem”

Postarea a trezit numeroase reacții, cele mai multe pozitive. Mulți români au vrut să afle mai multe despre această destinație, în timp ce alții s-au arătat convinși din start. „Da ! Sunt departe de noi în fața noastră, aproape că nu-i vedem. Au de asemenea o mulțime de lacuri, foarte bine amenajate, cu plaje, cu toate amenajările posibile. Aproape că nici nu-ți mai vine să mergi la mare. Eu am fost pe undeva pe lângă Poznan, într-o tabără cu copiii și ne-am simțit fantastic”, a confirmat un internaut.

„Nici nu știam că exista, spre rușinea mea!”, a scris cineva. „Am vizitat câteva locuri din Polonia, dar de litoralul lor nu știam” și „Wow, mi-ați pus o destinație pe lista de dorințe!”

„De ce nu este popularizat? Nu am auzit nicio agenție să aibă oferte pentru această destinație. Toate ne bombardează cu Grecia și Turcia” sau „Superb! Sătulă de Turcia, Grecia și Mamaia, altceva dom'le! Felicitări fotografului!”, au fost alte reacții ale unor români cuceriți de prezentarea româncei. „Lista scurtă. Ai reușit să ne stârnești dorința de a experimenta vibe-ul acestor locuri cu minunatele poze. Mulțumim”, a adăugat altcineva.

„Polonia a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine! Subscriu la tot ceea ce ai scris!”, a completat un alt internaut, iar un altul a venit cu o recomandare: „Tot la Marea Baltică recomand și Danemarca. Pentru lunile iulie și august , în rest frig și apa rece.” Nu au lipsit nici mesajele emoționante. „Țara mea de suflet! Dor îmi poate fi de Polonia. Aștept să crească un pic juniorul, măcar sudul Poloniei să-l vizitez mai des. Mi-e dor sa stau la taclale cu un polonez”, a fost un alt comentariu.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie