De ce i-a scris o clujeancă ministrului Afacerilor Externe. „Nu vi se pare că lumea miroase a carne de copil arsă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Mîndruţ, o clujeancă ce activează în domeniul educaţiei ca formator, i-a adresat o scrisoare ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, în care îi cere să ia o poziţie oficială pentru ca sirienii prinşi în asediul din estul oraşului Alep să fie evacuaţi. Ea consideră că, „în acest moment de criză umanitară, avem nevoie, ca diplomaţia şi comunitatea politică internaţională să facă presiuni asupra celor care au blocat acordul“.

Clujeanca Oana Mîndruţ, preşedintele Asociaţiei Life Education for All, solicită, într-o scrisoare publică, postată pe Facebook, ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, în care îi cere să ia o poziţie oficială pentru ca oamenii prinşi în asediul din estul oraşului Alep din Siria ca să fie evacuaţi.  

Oana Mîndruţ (foto în dreapta, credit foto: Facebook/Bursa binelui) adresează un apel şi ONG-urilor ca să fie solidare prin semnarea scrisorii, şi presei prin preluarea scrisorii întrucât, consideră aceasta, „este foarte puţin ceea ce putem face în acest moment, dar trebuie să fim alături de aceşti oameni şi credem că o presiune internaţională este o voce care nu poate fi ignorată atât de uşor“.

Scrisoarea:

„Aproximativ 100.000 de civili sunt prinşi într-un asediu în estul orasului Alep într-un perimetru de mai puţin de câţiva kilometri pătrati. Marţi, mii de civili au trecut prin iad-oameni au fost împuşcaţi pe loc şi sute de copii au fost prinşi în foc încrucişat. Sute de oameni au rămas înghesuiţi în spaţii mici, ceea ce înseamnă că orice bombardament direct va lovi mortal mii de oameni-victime colaterale ale unui război absurd. Vă solicităm ca, în numele Ministerului Afacerilor Externe din România, să luaţi o poziţie oficială astfel încât factorii responsabili din Siria să le ofere acestor oameni (membrii ong-ului White Helmets, medicii şi asistentele medicale care au rămas să îngrijească răniţii, jurnaliştii care sunt la faţă locului, copii şi civili) posibilitatea să fie evacuaţi din zona de conflict. În acest moment de criză umanitară avem, cu toţii, nevoie ca diplomaţia şi comunitatea politică internaţională să facă presiuni asupra celor care au blocat acordul. Credem că nimeni nu poate spune cu adevărat că a făcut tot posibilul pentru a opri aceste masacre. Poate mai mult ca oricând, acum când suntem înconjuraţi de războaie şi de focare de conflict ar trebui să ne focusăm pe cât de importantă este pacea.  Consecinţele războaielor, chiar dacă îndepărtate geografic, ne ating în cel mai copleşitor mod. Nu mai suntem doar martorii obiectivi ai istoriei ci devenim, cu voia sau fără voia noastră, actori pe frontul de război al lumii. Doar de noi depinde dacă suntem nişte actori buni. În prea multe locuri de pe pământul asta oamenii bombardează şi ucid copii. Nu vi se pare că lumea miroase a carne de copil arsă?  Noi, semnatarii acestei scrisori în calitate de oameni, cetăţeni ai României şi reprezentanţi ai societăţii civile va solicităm oficial această intervenţie deoarece înţelegem că nu există «noi»  şi «ceilalţi» că nu există «copiii» şi «copiii lor», că toţi avem dreptul la viaţă şi că ar trebui să ne respectăm cu toţii rangul de oameni“.

Mai puteţi citi:

Durerea mocnită din ochii copiilor refugiaţilor. Poveste de voluntar român în Grecia: „Când îmi luam o îngheţată mă simţeam atât de vinovată“

Mâine pleacă spre Grecia un transport cu haine groase şi aeroterme adunate de inimoşii de la asociaţia Life Education for All şi Volunteer for Life pentru copii refugiaţilro sirieni din Grecia. Campania umanitară a fost iniţiată al începutul lunii după aflarea veştii că 18 copii au murit din cauza frigului. Iniţiatoarea campaniei, clujeanca Oana Mîndruţ ne-a povestit, despre cum a marcat-o experienţa de voluntar în taberele de refugiaţi sirieni.

De la nepăsare la ură. Clujenii care adună haine pentru copiii refugiaţilor din Siria. „Realitatea este mult mai gravă decât vedem noi la televizor“

Mai mulţi clujeni inimoşi s-au mobilizat şi au adunat haine groase pentru copiii refugiaţilor sirieni din Grecia. Iniţiativa aparţine Oanei Mîndruţ şi s-a lăsat nu cu sprijin cum ne-am fi aşteptat, dimpotrivă cu jigniri pe Facebook şi cu un limbaj ce lasă de dorit într-un oraş cu pretenţii precum Clujul. Sociologii justifică agresivitatea din postări prin argumente ce ţin şi de faptul că tăcerea nu mai e o valoare în vremurile noastre.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple