Cum le explicăm celor mici ce e moartea. Psiholog: „Copiii nu au maturitatea să vadă lucrurile în ansamblu“

Psihologii ne sfătuiesc să apelăm la poveşti atunci când vrem să discutăm cu cei mici despre ce este moartea. În opinia acestora, povestioarele şi cuvintele prietenoase sunt instrumentele cele mai potrivite.

Psihologul clujean Monica Cristea spune că fenomenul morţii trebuie explicat copiilor cu cuvinte simple, prietenoase, nu brutale, în aşa fel încât copilul să înţeleagă, pe cât se poate, o parte din firea lucrurilor.

”Un model de poveste ar suna astfel: un fir de grâu iese primăvăra din pământ, răzbate prin zăpadă, iar vara târziu boabele de grâu se coc, sunt culese şi sunt duse mai departe la moara de grâu. Aşa se întâmplă şi cu animăluţele. Mergem din aproape în aproape. Animăluţul se naşte, mama are grijă de el, îl hrăneşte şi, la un moment dat, mama dispare. Animăluţul rămâne singur pe lume şi se descurcă singur mai departe. La fel şi puiul de om. Se naşte, părinţii au grijă de el, îl cresc, îl hrănesc, apoi părinţii îmbătrânesc şi, la un moment dat, pleacă în cer şi acolo vor avea grijă mai departe de copilul lor”, explică psihologul Monica Cristea.

Potrivit acesteia, lucrurile devin dificile când unul dintre părinţi este cel care moare, iar partenerul rămâne singur cu cel mic.

”În această situaţie e nevoie de timp, răbdare şi maturitate. Copiii nu au acea maturitate să vadă lucrurile în afară, să vadă lucrurile în ansamblu. Un copil îşi trăieşte mai intens durerea, atunci familia sau părintele rămas trebuie să aibă foarte multă răbdare cu el, foarte mult tact. Pentru părintele rămas cu copilul e foarte important să vorbească foarte mult de persoana plecată, să aibă poze, albume, filmări, să se uite împreună cu cel mic la ele. E ca şi cum acea durere care se asimilează în suflet, în minte, o împărtăşeşte cu cineva. Atunci lucrurile devin mai uşoare. Şi copilul înţelege că şi tata, după caz mama, suferă, şi pe el/ea îl/o doare”, adaugă psihologul.

Mai puteţi citi:

Cum ne lecuim de dependenţa de alcool şi de violenţa moştenite de la părinţi. Sfaturile psihologilor pentru tratarea celor mai păcătoase obiceiuri

Rugăciunea unui copil neglijat de părinţi: „Fă-mă, Doamne, telecomandă!“