Cum era privită prostituţia în anul 1926: „Nu este nici cavaleresc şi nici moral să acoperim femeia cu hulă pentru greşeli a căror cauză sunt bărbaţii“
0Despre prostituţie s-a scris mult. Mulţi s-au încumetat să găsească motivele pentru care unele femei au ajuns să se prostitueze. O astfel de încercare este şi volumul ”Lupta pentru înfrânarea prostituţiei”, scris de I. Remer Anselme şi apărut în 1926 la Biblioteca Ziarului Universul.
”Legile penale sunt nemiloase când este vorba de cea mai mică atingere a patrimoniului material. Dar cine se gândeşte să pedepsească pe satirul care nenoroceşte, părăseşte apoi, împingând la desfrâu, crimă sau la moarte pe biata copilă încrezătoare în cuvinte din romane şi care ar fi putut deveni mamă cinstită, croind o familie? (..) Curios este faptul sau mai bine zis mentalitatea, în general, că atunci când se discută despre prostituţie se face aluzie numai la femeie, ca şi cum ea ar fi singurul factor îndeajuns să îndeplinească răul moral. De bărbat nu se pomeneşte decât foarte rar, cu toate că fără premeditata lui complicitate, am putea spune, n-ar exista prostituţia. (…) Îndrăznit-a oare cineva să-i pună mâna în ceafă şi să-l tragă la răspundere?”, scrie I. Remer Anselme în cartea ”Lupta pentru înfrănarea prostituţiei”, citată şi de istoricul Adrian Majuru, ”Prostituţia între cuceritori şi plătitori”.
Anselme subliniază că toate teoriile legate de cauzele prostituţiei sunt relative şi, spune el, ”niciuna nu ne lămureşte desăvârşit; fiecare teorie se sprijină pe alta, pentru că la fiecare caz în parte conlucrează o sumedenie de cauze care, la rându-le, sunt supuse înrâuririlor dinăuntru şi din afară”. Autorul susţine că motivele la baza cărora unele femei aleg drumul prostituţiei sunt dispoziţii fiziologice, psihologice, diverşi factori de ordin moral şi social. Anselme contrazice ideea potrivit căreia i se atribuie prostituatei o înclinaţie naturală spre senzualitate şi crede că ”i se face o mare nedreptate” femeii de moravuri uşoare prin această judecată.
El lasă la o parte teoria unor specialişti care văd în prostituţie o formă a criminalităţii feminine (Lombroso, Neiser, Ferrero, Tarkovsky) şi nu ţine cont de ninfomane pe care le pune la capitolul ”excepţii”. Mai consideră că, printre motivele pentru care unele femei se prostituează, se numără: promiscuitatea în care trăiesc unele familii sărace, lipsa unei educaţii morale, balurile publice (”cine vrea să se convingă de halul de dezmăţare în care se află societatea de azi să viziteze numai unul din balurile moderne”), sarcini nedorite care le împiedicau pe tinerele fete să se întoarcă acasă (”lipsa de îngăduire faţă de aceste victime, pe care lumea le respinge, refuzându-le orice ajutor), soţi care-şi vând ”de bunăvoie graţiile” soţiilor, unele ”dancinguri” (percepute ca ”un mare focar de contaminare socială”) şi unele ceaiuri în spatele cărora se ascunde, discretă, prostituţia.
Printre alte cauze care duc la prostituţie, autorul aminteşte: schimbările neaşteptate ale nivelului de trai prin mutarea la oraş, industrializarea rapidă (”s-a remarcat că cel mai precoce desfrâu ia naştere în centrele industriale, unde este o mare adunare de lucrători de toate vârstele şi de condiţiuni morale destul de îndoielnice”), dar şi revistele pornografice, unele filme de cinematograf, romane cu eroine galante.
În opinia lui Anselme, o altă cauză, poate ”cea mai apropiată de adevăr”, nu e doar slăbiciunea femeii, ci şi brutalitatea patimilor bărbatului ”care în această privinţă a avut grijă să se îngrădească de iresponsabilitatea faptelor sale”.
”Lumea le acoperă cu dispreţ, fără să judece împrejurarea care le-a doborât: iar bărbatul, care a furat viaţa cinstită a unei fiinţe, adevăratul vinovat al acestui prejudiciu social, se plimbă sfidând lumea, ba de multe ori se mai şi laudă cu isprava săvârşită. (...) Nu este nici cavaleresc şi nici moral să lăsăm femeia într-un fel de vasalitate, acoperind-o cu hulă, pentru greşeli a căror cauză sunt, în bună măsură, bărbaţii. Teoria, totul numai pentru satisfacerea unei plăceri fără teama răspunderii personale, este dezastruoasă pentru organizaţia unui stat, care are ferma hotărâre de a îndrepta răul. Chestiunea este foarte delicată, într-adevăr, foarte greu de rezolvat, dar nu imposibilă”, scrie acesta.
La întrebarea pe care o adresează I. Remer Anselme - ce e de făcut privind înfrânarea prostituţiei - oferă câteva soluţii: ”să dezvoltăm la tineri conştiinţa socială”, ”să se înlesnească căsătoriile”, să dezvoltăm învăţământul profesional al fetelor, ”să se pedepsească exemplar cel ce cu bună ştiinţă contaminează”, un control mai atent la angajarea personalului feminin la magazine, cofetării, cafenele şi berării, ”unele doamne să nu se mai îmbrace atât de bătător la ochi ca să atragă atenţia cu tot dinadinsul privirea până şi celor mai sfioşi dintre trecători”.
Mai puteţi citi: