Cum a fost pedepsit un englez care a înjurat un taximetrist român angajat în Plymstock. „Cuvintele sale au fost oribile, m-au făcut să mă simt ca un om inferior“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din oraşul englez Plymstock FOTO: plymouthherald.co.uk

Un şofer de taxi originar din România a fost insultat şi bruscat de un britanic, după ce maşinile lor au fost la un pas să se ciocnească. Cazul a ajuns într-un tribunal britanic.

Mark Evans, un englez 46 de ani din Plymstock, a ajuns în faţa instanţei în urma plângerii depuse de un şofer din România, scrie plymouthherald.co.uk. Totul ar fi început după ce taximetrul său a evitat la limită coliziunea cu automobilul condus de Evans. Apoi, taximetristul şi-a văzut de treabă, însă britanicul l-a urmărit, l-a insultat, ameninţat, ba chiar l-a bruscat şi i-a aruncat telefonul atunci când românul a reacţionat şi a vrut să-i facă o poză. 

„Eu am încercat să-l liniştesc, dar imediat ce am vorbit cu el, a auzit accentul”, a declarat românul, care susţine că a fost insultat într-un mod nemaiauzit. „Cuvintele sale au fost oribile, m-au făcut să mă simt ca un om inferior, un om care nu are niciun drept”, s-a plâns taximetristul.

Procurorul a confirmat spusele românului. „A strigat ceva în sensul „de ce nu este la el în ţară” şi că străinii nu ar trebui lăsaţi să conducă în ţara asta”, plus i-a spus că „Când te văd data viitoare, îţi rup capul”, a afirmat procurorul. 

Avocatul lui Mark Evans, care într-o primă fază nu a recunoscut incidentul, i-a găsit scuze clientului său. Acesta a spus că Evans nu a declarat că este vinovat la poliţie din cauza ruşinii. Mai mult, avocatul a adăugat că agresorul ar avea anumite probleme legate de copilărie şi că suferă de tulburări şi de stres post-traumatic.

Atacul rasist l-a costat pe britanic. Acuzat de agresiune rasială agravată şi hărţuire rasială agravată, acesta a primit un an de închisoare cu suspendare şi va trebui să plătească şi o amandă de 1200 de lire sterline, plus 240 de lire compensaţie pentru victimă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu