Cum a ajuns un român să fie considerat erou în Marea Britanie. „A înfruntat pericolul uriaş pentru vecinul său, dar nu o dată, ci de două ori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Lefter i-a impresionat pe britanici după ce a înfruntat de unul singur flăcările. FOTO Greg Blatchford / REX / Metro

Remus Lefter, un tânăr român din Marea Britanie, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Marea Britanie după ce şi-a salvat un vecin de la o moarte sigură.

Remus Lefter are 26 de ani, este şofer şi trăieşte de mai mult timp în Oxford. Luni, 15 iunie,în jurul orei 21.00 (ora Marii Britanii), apartamentul unuia dintre vecinii săi de pe Wytham Street a luat foc. Oamenii au urmărit ca  paralizaţi cum flăcările au cuprins locuinţa, iar bărbatul în vârstă nu mai ieşea din casă. A fost momentul în care românul a decis, fără să stea foarte mult pe gânduri, că e cazul să rişte pentru a salva o viaţă. Desculţ, în pantaloni scurţi şi fără nicio bluză pe el, Remus a intrat în apartamentul vecinului, notează publicaţia britanică Metro. Şi a intrat nu o dată, ci de două ori, înfruntând flăcările. 

Prima dată a reuşit să-l scoată pe vecinul mai vârstă din casă, după care s-a întors, înarmat cu un stingător de foc primit de la un alt vecin. Nu a reuşit să stingă focul de tot, dar a reuşit ceva şi mai important: a salvat o viaţă.

Potrivit sursei citate, între timp au intervenit şi pompierii care au stins incendiul şi l-au felicitat pe românul care a devenit un erou, mai întâi pentru cel salvat şi pentru vecinii săi, dar a doua zi şi pentru alţi localnici care au aflat întâmplarea din presă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort