Cum a ajuns România să aibă cel mai mare preţ la energie din Europa. În Suedia, de aproape patru ori mai ieftin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

România înregistrează cele mai mari preţuri medii zilnice din Europa, în tranzacţiile din piaţă, alături de Bulgaria. Luni, 16 mai, România plătea în medie 239,76 euro pe MWh, în timp ce ţări bogate precum Suedia şi Norvegia plătesc 71,43 euro pe MWh, respectiv 92,95.

Preţurile la energie continuă să crească în Europa, iar cele mai afectate sunt ţările sărace precum România şi Bulgaria. Profit.ro scrie că cele două ţări au ajuns să plătească cele mai mari preţurii medii zilnice dintre ţările continentului, de aproape patru ori mi mult decât Suedia şi de două ori şi jumătate mai mult decât Norvegia.

Luni, 16 mai, România plătea în medie 239,76 euro pe MWh, în timp ce ţări bogate precum Suedia şi Norvegia plăteau 71,43 euro pe MWh, respectiv 92,95. Sursa citată aminteşte şi că preţul mediu înregistrat de la începutul acestei luni este cel de-al cincilea cel mai ridicat preţ din Europa, niveluri superioare fiind raportate la alte patru state din regiune, ceea ce arată un dezechilibru între cererea şi oferta zonală.

Preţul mediu pentru ziua de miercuri, de 1,186 lei/KWh, este de aproximativ cinci ori mai ridicat decât preţul de achiziţie (la care se adaugă celelalte tarife şi TVA) pe care un furnizor îl poate factura consumatorilor casnici pentru a respecta plafonul impus prin lege.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns că România plăteşte printre cele mai mari preţuri pe energie, Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, care poate acoperi aproximativ 10% din consumul intern, a intrat în revizie programată şi va redeveni funcţională doar la finalul lunii iunie. Totodată, o unitate de la Porţile de Fier funcţionează deja la o putere redusă de 100 MW (de la 194 MW), din cauza unor probleme tehnice. 

Harta preţurilor medii ale energiei la începutul săptămânii. FOTO: EuEnergy

Analistul în energie Andrei Ilaş a lucrat pentru Banca Mondială şi Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă, la Bonn (Germania) şi spune că nu trebuie să ne aşteptăm la scăderi de preţuri în următoarea perioadă. În opinia sa, autorităţile române trebuie să ia măsuri pentru protejarea populaţiei şi să accelereze investiţiile în energia regenerabilă. De asemenea, proiectul pe care România îl are în parteneriat cu SUA pentru mai multe mini-reactoare nucleare ar putea să reprezinte o soluţie, dacă va fi finalizat. Acest lucru ar urma să contribuie la obţinerea independenţei energetice a României.

„Ce putem face este să băgăm cât mai multă energie regenerabilă în sistem, care va face să scadă dependenţa de gazul scump. Dacă reuşim să avem şi energie nucleară, care are costuri marginale foarte mici, la fel, tot e foarte bine pentru că eliminăm din gazele şi cărbunele care sunt mai scumpe. Soluţiile sunt cât mai multă energie cu emisii de carbon zero şi cu costuri marginale zero”, a explicat Andrei Ilaş, pentru „Adevărul”.

Totuşi, pe termen scurt şi mediu, gazele şi cărbunele vor continua să fie folosite, în special în sezonul rece, în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România. E un mix de energie pe care România trebuie să se asigure că îl are la dispoziţie, pentru a evita orice probleme.

„Chestiunea e legată de variabilitate. Când nu bate vântul şi când nu străluceşte soarele trebuie să ai rezerve, trebuie să ai asigurată capacitatea de generare. De obicei ai nevoie de puţin gaz, de cărbune sau energie nucleară, care nu depind de vreme. Asta e chestiunea legată de integrare”, a mai afirmat Ilaş.

Vă mai recomandăm şi:

Avertismentul dur al unui analist economic: „Pentru mulţi români, vizita la hipermarket va fi ca la muzeu“ 

Rusia va pierde războiul economic cu restul lumii: „La nivelul UE n-am văzut aşa ceva”

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți