Compozitorul şi dirijorul clujean Marius Cuteanu s-a stins la 95 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Cuteanu   FOTO: oradecluj.ro

Pedagogul, compozitorul şi dirijorul Marius Cuteanu a murit vineri dimineaţa, 16 august, la locuinţa sa. Avea 95 de ani. A lăsat în urmă o importantă operă muzicală şi generaţii întregi de profesori şi dirijori şcoliţi de el.

Marius Cuteanu s-a născut la 4 noiembrie 1917, în comuna sălăjeană Lemniu. A studiat la Liceul George Bariţiu, unde a dirijat primul cor. A urmat studii de Drept şi s-a înscris la Academia de Muzică şi Artă Dramatică, relatează oradecluj.ro.

A înfiinţat un cor şi o orchestră la Şimleul Silvaniei, unde şi-a început cariera profesională. A urmat apoi activitatea la Şcoala Pedagogică din Cluj. A înfiinţat mai multe ansambluri corale, printre care Iacob Mureşianu, Augustin Bena, Napoca, Armonia.

A lăsat în urmă numeroase colinde şi cântece religioase. Pentru întreaga sa activitate, administraţia locală i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului în anul 1997.

Priveghiul va avea loc duminică, 18 august, la ora 18.00, la capela Cimitirului Central, iar înmormântarea va avea loc luni, la ora 14.

Ultimul interviu acordat de maestru, AICI.

Mai puteţi citi:

Premieră în lumea muzicii la festivalul de la Săpânţa

FOTO Irlandezul care face festival pe banii lui la Săpânţa

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă