Competiţie de artă maraton la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O competiţie de artă maraton, la care participă 18 artişti, a fost deschisă la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, ea urmând să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai.

Conform unui comunicat de presă al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, competiţia de proiecte expoziţionale "Expo Maraton" este adresată studenţilor universităţii, la ea fiind înscrişi 33 de participanţi, din care au fost selectaţi 18 pentru a-şi expune proiectul individual.

Astfel, de două ori pe săptămână, câte două expoziţii se vor afla în competiţie, faţă în faţă, în cele două săli ale Galeriei "Casa Matei". Studenţii selecţionaţi pentru a participa la concursul "Expo Maraton" s-au remarcat prin modul în care şi-au elaborat proiectele şi au mixat tehnica specifică secţiei la care studiază cu noile tendinţe din arta contemporană.
Expoziţiile vor începe la ora 18.00.

"Aceşti expozanţi vor demonstra, timp de o lună, faptul că Galeria «Casa Matei» este neîncăpătoare pentru arta contemporană de calitate şi publicul interesat de aceasta. Eveniment inovator atât pentru universitatea noastră, cât şi pentru scena artistică şi publicul larg din Cluj-Napoca, «Expo Maraton» propune un exerciţiu de vizibilitate pentru tinerii artişti. Considerăm că această primă ediţie a evenimentului este extrem de importantă pentru crearea unei dinamizări a spaţiului cultural din Cluj", se arată în comunicat.

Scopul principal al manifestării este de a genera o platformă de lansare pentru tinerii artişti şi de a-i motiva pe aceştia în a crea un dialog cu publicul larg. Marele premiu al competiţiei va fi o vizită de documentare la Bienala Internaţională de Artă Contemporană de la Veneţia şi se va desemna pe baza voturilor publicului.