Clujul va fi Capitala Europeană a Tineretului în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Clujul va fi şi mai animat în 2015 FOTO: Caius Raţiu

Un juriu format din nouă instituţii a desemnat, sâmbătă noaptea, la Maribor (Slovenia), în baza dosarelor primite, Capitala Europeană a Tineretului. Aceasta este Cluj-Napoca. Oraşul din inima Transilvaniei a concurat cu Vilnius (Lituania), Ivanovo (Rusia) şi Varna (Bulgaria).

„Acest titlu demonstrează că inima Transilvaniei este tânără şi priveşte spre Europa şi spre viitor. Sunt foarte mândru de această generaţie care a demonstrat că visele pot deveni realitate. Tinerii din Cluj au devenit ambasadorii României. Cluj 2015 este proiectul unei ţări întregi“, a declarat pentru „Adevarul”, sâmbătă noaptea, Florin Moroşanu, unul dintre cei doi coordonatori ai proiectului care a ajuns în finala competiţiei Capitală Europeană a Tineretului.

Capitala Europeană a Tineretului (EYC) este titlul acordat unui oraş, timp de un an, prin care acesta va avea şansa de a prezenta, printr-un program diversificat, aspecte legate de viaţa culturală, socială, politică şi economică a tineretului care locuieşte aici.
Iniţiativa EYC încurajează punerea în aplicare a ideilor noi şi a proiectelor inovatoare, cu privire la participarea activă a tinerilor în societate, şi încearcă să prezinte un model pentru dezvoltarea în continuare a politicilor de tineret în alte municipalităţi europene.

Prima Capitală Europeană a fost Rotterdam, în 2009.

Paşii spre CET

Clujul este primul oraş din România care şi-a depus candidatura pentru CET. Este, de asemenea, primul care a fost selectat în finala competiţiei CET. Cluj-Napoca a concurat cu oraşele: Badajoz (Spania), Cluj-Napoca (Romania), Ganja (Azerbaijan), Göthenburg (Suedia), Ivanovo (Rusia), Katowice (Polonia), La Laguna (Spania), Lecce (Italia), Perm (Rusia), Tbilisi (Georgia), Varna (Bulgaria) şi Vilnius (Lituania).
În finală au rămas doar Ivanovo (Rusia), Varna (Bulgaria) şi Vilnius (Lituania) şi Clujul.

Candidatura pentru Capitala Europeană de Tineret 2015 a fost depusă, până pe 15 mai 2012, de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca la iniţiativa Grupului PONT şi a fost sprijinită de un consorţiu de 30 de organizaţii de tineret şi de peste 40 de instituţii publice şi ONG-uri locale şi naţionale. În cadrul celei de a doua etape, Cluj-Napoca a primit o evaluare şi o listă cu observaţii despre corecţiile necesare care trebuie făcute pentru a îmbunătăţi programul, cu termen limită de depunere la data de 1 octombrie 2012.

O primă analiză

O primă analiză a efectelor statutului de Capitală Europeană a Tineretului (CET) la care Clujul aspiră pentru anul 2015 a realizat-o o revistă online de călătorii din Cluj, cluj.travel. aceasta scrie că obţinerea titlului ar fi un impuls pentru dezvoltarea oraşului de sub Feleac din punct de vedere turistic.

Următorii paşi

Farkas Andras, celălalt coordonator al proiectului Cluj-Capitală Europeană a Tineretului 2015, a declarat pentru „Adevarul" ce urmează să facă de acum înainte.

„Multă muncă planificată, proiecte şi mult suflet.  Ce urmează? Implementarea documentaţiei de candidatură. Este un plan bine făcut cu proiecte, cu un plan de management şi comunicare bine elaborate. Un proces de planificare de doi ani, un set de proiecte, programe pe parcursul a un an şi o monitorizare a rezultatelor timp de trei ani", a precizat Farkas Andras.

Florin Moroşanu ne-a explicat procedura prin care Clujul a fost ales CET. „Câştigătorul a fost desemnat de către un juriu format din 9 instituţii printre care: Comitetul Regiunilor, direcţia pentru cultură a Comisiei Europene, Asociaţia Oraşelor şi Regiunilor, Universitatea din Montpellier, Euractiv, Primăria din Tesalonik, Consiliul Tineretului din Grecia - în baza analizării dosarelor”.

„În ceea ce priveşte procedura, se depune o aplicaţie in numele oraşului. În cazul nostru, aplicaţia a avut 600 de pagini. Conţine proiecte ale tinerilor, elevi şi studenţi", adaugă Moroşanu.

Acesta crede că pentru Cluj câştigarea titlului înseamnă vizibilitate, număr de turişti mai mare, şi mai ales o schimbare la faţă a Clujului, venită dinspre tineri.

Candidatura Clujului, în cifre

S-a elaborat o candidatură de 473 de pagini la care au lucrat peste 100 persoane şi au contribuit indirect peste 250 de tineri.

„Avem peste 200 de organizaţii locale, naţionale şi europene, care s-au alăturat. Şi avem un suport de peste 23.000 de persoane în mediul virtual. Acestea sunt rezultate semnificative pentru o candidatură, o cauză în care oamenii au avut încredere. Am avut şi suport financiar din mediul local, guvernamental, privat, chiar şi european. Am demonstrat ca un proiect de tineret poate fi un veritabil parteneriat pentru dezvoltare", încheie Moroşanu.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu