Cluj: Portret - Virgil Mihaiu, mixând poesie, jazz şi diplomaţie

Directorul Institutului Cultural Român la Lisabona este şi unul dintre cei mai cunoscuţi jazzologi români, din 2004 fiind  membru în juriul ce acordă Premiul European de Jazz.

Poetul Virgil Mihaiu e un poliglot, care a învăţat mai mult de 10 limbi europene, „spre a-şi amplifica orizonturile culturale europene”, spune Virgil Mihaiu.

A început să scrie poezii în jurul vârstei de 17 ani. „În perioada formării mele, poesia era una dintre puţinele expresii artistice accesibile unui tânăr ce nu se lăsa înregimentat. Am recurs la ea începând din anii 1968-69. În paralel, dintr-o necesitate insaţiabilă de a cunoaşte alte culturi, am studiat diverse limbi”, spune Virgil Mihaiu. Preferă să le spună „poesii”, pentru că „aşa scria cuvântul şi Eminescu”.

13 ani în redacţia Echinox

Spune că intrarea în redacţia Echinox s-a produs firesc, pentru că a fost amic din copilarie cu Marian Papahagi, unul dintre fondatorii revistei şi cel care i-a dat numele, dar şi cu germanistul Peter Motzan. A lucrat în redacţie circa 13 ani, între anii 1971 şi 1983. „Echinoxul a apărut exact la momentul necesar, spre a-mi consolida afecţiunea deja bine structurată faţă de urbea natală”, spune clujeanul.

În memoria lui Marian Papahagi, primul său profesor de portugheză, a organizat un Colocviu la Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la naştere şi 10 ani de la moartea sa.

„Jazzul, o manifestare a libertăţii”

Tot în vremea adolescenţei spune că a realizat că jazzul este o manifestare adecvată timpului nostru, o manifestare a libertăţii şi creativităţii prin arta supremă, muzica.

Consideră că jazzul este o carte de vizită pentru cultura unei naţiuni, iar între 1981 şi 1992 a reprezentat România în redacţia faimoasei reviste Jazz Forum, revista Federaţiei Internaţionale de Jazz, editată la Varşovia.

Îmbină jazzul cu arta poetică

În 1994 a fondat grupul de jazz-poetry (jazz-poezie - n.r.) Jazzographics. „Eu îmi rosteam textele în diverse limbi, în funcţie de ţara unde avea loc recitalul, iar muzicienii improvizau pe ele.  Dintre aceştia, mai colaborez şi azi cu fenomenalul trombonist Alan Tomlinson, membru al London Jazz Composers’ Orchestra”, spune Virgil Mihaiu.
Zecile de conferinţe şi prelegeri susţinute la diferite congrese sau festivaluri l-au purtat prin nu mai puţin de 26 de ţări din lume.

Fiind bine receptat în Statele Unite ale Americii, din 1998 este primul jazzolog român admis în juriul ce ierarhizează această muzică (DB Jazz Critics Poll), iar din 2001 a devenit primul est-european din redacţia revistei Down Beat, publicaţia-pivot a jazzului mondial, editată la Chicago.

Un expert în jazz

Pe lângă zece volume de poeme, a publicat mai multe cărţi de eseuri, dintre care patru în engleză. În 1985, Virgil Mihaiu a publicat „Cutia de rezonanţă”, primul volum românesc de „eseuri despre jazz din perspectiva culturii contemporane”. Din 1992 este angajat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a inaugurat Cursul de Estetica Jazzului în 1997.

Din 2006, de la deschiderea Institutului Cultural Român de la Lisabona, a preluat frâiele acestei instituţii. „Nu puteam rămâne insensibil la generoasa ofensivă culturală românească lansată sub egida Institutului Cultural Român, având actualmente 18 reprezentanţe pe Glob”, îşi motivează Virgil Mihaiu alegerea.


Ce-i place: „Atributele idealizate ale Clujului: cultura, tradiţiile neviciate, umanismul,  simţul umorului, şansele de studiu, învăţământul artistic şi medical, şarmul femeilor, viaţa muzical-coreografică, deschiderea europeană, diversitatea în unitate, ospitalitatea, apele minerale, pâinea de Transilvania şi vinurile româneşti”, spune Virgil Mihaiu.

Ce nu-i place: „Gelozia şi derivatele ei, autodeprecierea ca sport naţional, atât la noi, cât şi în Portugalia”, spune Virgil Mihaiu. Pe listă adaugă  mediocritatea agresivă şi vindicativă, preocupată obsesiv de demolarea valorilor.


Întrebare şi răspuns
Cum aţi receptat nominalizarea ca director al ICR Lisabona?

Dacă nu aş fi fost convins că pentru România cultura reprezintă una dintre principalele resurse exportabile, nu m-aş fi angajat pe această cale. Oricum, promovasem valorile româneşti de când mă ştiu, iar ICR mi-a oferit şansa de a-mi „instituţionaliza” pentru un timp activitatea. Responsabilitate cu atât mai mare, cu cât actualele relaţii cultural-diplomatice româno-portugheze,  privilegiate prin apartenenţa la Uniunea Europeană, dar şi la Uniunea Latină, au avut precursori de talia unor Lucian Blaga, Martinho de Brederode, sau Mircea Eliade.

Profil

Născut: 28 iunie 1951, Cluj.
Studii: Facultatea de Litere, specializări postuniversitare în străinătate
Ocupaţie: Director al Institutului Cultural Român Lisabona, ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, redactor la revista Steaua.
Familia: celibatar, doi copii

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ