Cea mai temută femeie din Italia, o româncă. A comis zeci de jafuri și a fost spaima polițiștilor din patru țări

0
Publicat:

O româncă a comis zeci de jafuri cu banda ei și a fost ani la rând cea mai căutată infractoare din Italia, însă a terorizat și țările vecine – Franța, Elveția și Austria.

Alina și-a făcut un CV impresionant în lumea infractorilor. FOTP Carabinieri Milano

Polițiști din patru țări s-au chinuit să îi vină de hac, dar ea le-a scăpat de fiecare dată printre degete. Iar atunci când a fost încolțită și încarcerată, a reușit evadări ca în filme ajutată și de banda ei. Nu e o producție hollywoodiană, ci e viața unei italience de origine română – Alina Elena Stoica. Sau „Calamity Jane”, poreclă care spune totul despre bătăile de cap pe care le-a dat celor care s-au încumetat să o vâneze.

„Treizeci de ani, două evadări și multe jafuri cumplite: Alina, liderul tâlharilor a fost arestată”, au scris cei de la Milano Today. 

De altfel, presa italiană a relatat pe larg povestea româncei care a băgat spaima în polițiști. La numai 30 de ani, ea avea un cazier bogat și se putea lăuda cu o serie lungă de infracțiuni contra proprietății, diverse condamnări, evadări și jafuri. A semănat teroare în jurul ei, urmată orbește de infractori căliți în luptele cu bandele rivale pe care le-au spulberat.

Calamity Jane

Bandei sale i-au fost atribuite cel puțin 14 jafuri extrem de violente comise între 2010 și 2014. Gruparea criminală din jurul ei, specializată în atacuri armate, de fiecare dată catalogate de anchetatori drept „foarte violente”. Numele româncei a apărut pentru prima dată într-un mandat de arestare în 2010, în iulie.

Pe atunci, Alina avea doar 24 de ani, dar asta nu a oprit-o să acționeze. După o urmărire ca în filme, tânăra a fost prinsă după ce mașina sa a fost lovită de mașinile carabinerilor. Polițiștii au aflat cu stupoare că era însărcinată, ceea ce i-a permis, conform legii italiene, să scape doar cu arest la domiciliu, dar după trei zile s-a făcut nevăzută. Cu polițiștii pe urmele ei și cu șase dintre „soldații” săi trimiși în închisoare și „Calamity Jane” – așa cum o numesc cei din Secțiunea a Patra – a luat totul de la zero. Cu răbdare, și-a selectat viitorii membri ai bandei, întotdeauna cei mai violenți.

S-a jucat cu nervii polițiștilor

Pe 6 septembrie 2012, după ce anchetatorii au căutat-o și în gaură de șapre, dar fără să-i dea de urmă, frumoasa româncă și-a făcut apariția într-un hotel de lux din Milano. A fost arestată și trimisă de data aceasta într-o celulă, dar în zadar. După un an și o lună de închisoare, pedeapsa i-a fost schimbată în arest la domiciliu.

I s-a repartizat o casă în via Ferrari, dar și-a bătut joc încă o dată de polițiști și s-a făcut nevăzută, deși era păzită zi și noapte. De atunci, urmele ei s-au pierdut până în 2017, dar se presupune că și în acest interval a comis o serie de jafuri.

În tot acest timp, ea a acționat în alte țări, vecine ale Italiei, cu precădere în Austria. O acțiune a carabinerilor în colaborare cu Poliția Austriacă au reușit să o prindă din nou. Polițiștii austrieci au reușit să o identifice pe străzile din Steyregg într-un BMW Seria 7.

Deși Alina a dat informații false, amprentele au dat-o de gol și a fost arestată. Din acel moment, din 2017, nu s-a mai știut nimic de ea și se pare că încă se află într-o închisoare de maximă siguranță din Italia.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie