Campanie: Zona industrială rânjeşte cariat în nordul oraşului

Dincolo de gară se desfăşoară, parcă, un alt Cluj. Unul în care te fereşti să calci atunci când ai în vizită prieteni „de afară”: Clujul industrial comunist, în agonie, dar încă viu.

Dincolo de linia ferată viaţa Clujului se scurge la distanţă de cea a „oraşului comoară”. În ultimii ani, însă, ca o cetate industrială străveche înghiţită de pădure, în jurul lor halelor pustii au năpădit casele. Gladiolelor, Puieţilor, Brânduşelor şi alte astfel de nume de străzi au răsărit parcă între sumbrele Locomotivei, Fabricii de Chibrituri, Căii Ferate, Porţelanului.

Se trăieşte aparent liniştit în această parte a Clujului, iar singura grijă a oamenilor pare să fie lipsa banilor. Mulţi dintre ei trăiesc de ani buni acolo, iar ochii li s-au obişnuit cu împrejurimile. Domnul Vasile îşi plimba pe la amiază nepotul de câţiva anişori pe Brânduşelor, care dă în Gării. „Marea noastră problemă sunt banii. Că altfel, nu ştiu de ce m-aş putea plânge. Străzile arată bine, au fost asfaltate de vreo doi ani. Bai îi cu parcul că e hăt departe, pe Oaşului. De-asta mă plimb pe aici, că nu am mai ajuns până acolo”, spune bunicul.

Mai bine decât în alte părţi

Strada Gării începe în Fabricii de Chibrituri şi se termină în Oaşului, pe malul Someşului. Pe aici circulă maşinile care aduc marfă, trotuarele sunt înguste iar gardurile, nişte ziduri de beton înalte până în doi metri. Undeva spre capăt, în faţa căminului de la Grupul Şcolar de Protecţia Mediului, Marius Tănase a venit să îşi cazeze băiatul. Este din Oradea şi priveşte cu interes la împrejurimi. „Nu este o zonă cu care să te mândreşti, dar este excelent comparativ cu alte locuri, din Oradea, spre exemplu. Staţi mult mai bine, până şi când e vorba de astfel de zone”, spune bărbatul în vârstă de 48 de ani.

Una dintre cele mai sinistre peisaje din această parte sunt clădirile bătrânului Carbochim, care întâmpină călătorii ajunşi în oraş cu trenul, imediat după Clujana. Carcasele de ciment murdar cască geamurile sinistru, zâmbind fără dinţi de după perdeaua de plopi. Geamuri sparte, mormane de moloz, fiare contorsionate. Pe firul de pământ dintre Carbochim şi linia ferată, undeva pe la jumătatea drumului, funcţionează un atelier. „Peisajul de aici e minunat, ce pot să zic... de 11 ani lucrez aici. M-am obişnuit. Da, e urât, dar ce pot eu să-i fac, sunt un simplu muncitor”, spune un bărbat la vreo 37 de ani, îmbrăcat în salopetă
.
Firul de pământ se termină în Piaţa 1 Mai. Câteva zeci de oameni aşteaptă „troleul”. „Cu împrejurimile astea ne-am obişnuit. Arată mai bine decât în trecut, dar ce mă supără e că am de aşteptat mult după autobuz”, spune ing. Viorel Bran, de 77 de ani.

Primăria spune că este cu mâinile legate

Potrivit reprezentanţilor primăriei, toate proprietăţile din fosta zona industrială sunt private şi nu există reglementări legale care să permită obligarea proprietarilor la unele norme estetice. „Municipalitatea încearcă să impună prin reglementări urbanistice revitalizarea lor. Din păcate acest lucru se întamplă exclusiv în situaţiile în care proprietarii solicită autorizaţii de construire pentru noi proiecte în zonă”, se arată într-un răspuns venit din partea municipalităţii pe acest subiect.

„Administraţia locală încurajează aceste schimbări, care vor fi facilitate şi prin modificarea încadrărilor în viitorul PUG, dar în lispa voinţei proprietarilor, nu putem face deocamdată nimic”, mai spun oficialii.

Citeşte şi:

Bulevardul Muncii: Înapoi în „Epoca de Aur“

Suburbia de pe „coastă“