CAMPANIE Suburbia de pe „coastă“ (FOTO/VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strada Coastei, din spatele sediului Nokia din cartierul Mărăşti, este una din zonele care fac oraşul de ruşine. Clujenii care locuiesc în vecinătate sunt exasperaţi de gălăgia şi mizeria pe care o fac ţiganii. Viziunea Primăriei pentru remedierea situaţiei: mutarea ţiganilor.

Între două străzi asfaltate şi curate, un drum bătucit şi plin de gropi urcă spre una din cele mai mari colonii de ţigani din oraş, aflată pe strada Coastei din cartierul Mărăşti. Găinile ciugulesc din gunoaiele aruncate pe marginea drumului, iar copiii chicotesc şi pedalează pe bicicletele lor colorarate, în „curtea“ coloniei. Toaletele, nişte barăci de lemn, delimitează „coasta“ de civilizaţie. Aici locuiesc 55 de familii.

Ţiganii stau la o bârfă în faţa caselor, privind cartierul printre cele două clădiri moderne care definesc zona: sediul Nokia, o clădire din sticlă, în care se oglindeşte cerul albastru şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga“. Un tânăr mai înstărit, plin de tatuaje şi cu ceafa lată, fură privirile tuturor atunci când îşi parchează decapotabila albă în mijlocul străzii. A venit să-şi ia iubita la plimbare. Pentru ei, viaţa e roz. Nici de criză n-au auzit. „Mulţi dintre noi lucrează, să ştiţi. Copiii merg la şcoală, puteţi să vă uitaţi şi în case, suntem curaţi, încercăm pe cât posibil să păstrăm curăţenia. Nu ştiu de ce toată lumea are ceva cu noi“, se întreabă Maria Sora. Asta deoarece clujenii care locuiesc în zonă sunt exasperaţi. De gălăgie, de mizerie, de nesimţirea ţiganilor, se plâng ei.

Veşnica ceartă

Ţiganii nu vor să plece, dar locatarii din împrejurimi nu-i mai vor aici. „Distrug tot. Am plantat nişte flori împreună cu mai mulţi vecini şi le-au rupt. Nu vă spun că fac mereu gălăgie şi mizerie peste tot“, se plânge Viorica Cordoş, în vârstă de 66 de ani.

Pe „coastă“ mizeria e la ea acasă. Pungi, scaune rupte, scânduri, PET-uri, haine murdare aruncate, toate acestea animă o stradă incoloră. Pe pervazele caselor sau pe garduri, ţiganii îşi usucă preşurile şi covoarele.

„Dacă ne mută de aici nu mai avem nicio şansă, se va termina pentru noi. Vă spun, chiar ne dăm silinţa aici în comunitate, ne plătim facturile, dar suntem discriminaţi. Am auzit că o să vină să ne dărâme casele, aşa se tot vorbeşte. Dar nu a venit nimeni să ne întrebe şi pe noi ce vrem. Aşa se comportă cu noi de parcă nici nu am exista, nici în audienţă nu ne primesc“, s-a plâns Maria Sora.

Primăria nu are termene

Încă de anul trecut, primarul Sorin Apostu a anunţat că ţiganii vor fi mutaţi pe un alt teren. S-au identificat terenuri în Someşeni, apoi pe strada Cantonului, iar în prezent Primăria vorbeşte de strada Moş Ion Roată. „Comunitatea trebuie mutată din Mărăşti. Am găsit un teren pe strada Moş Ion Roată, se lucrează la proiect. Nu există termene, dar se doreşte mutarea comunităţii acolo“, ne-a spus Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Eu nu am probleme cu ei, chiar ne înţelegem bine“, Vasile Ban, 58 de ani, şofer

„Mereu vin la blocuri şi fac mizerie, stau până târziu şi fac gălăgie“, Laura Popovici, 19 ani, studentă

„Distrug tot. Mereu am probleme cu ei, plus că vorbesc urât “, Viorica Cordoş, 66 de ani, pensionară

Numeroase zone din oraş arată ca nişte „suburbii din Africa de Sud, unde apa şi energia electrică sunt un lux“, aşa cum arăta tabloidul elveţian Blick săptămâna trecută. Strada Coastei, din spatele sediului Nokia din cartierul Mărăşti, este una din zonele care fac oraşul de ruşine. Cotidianul „Adevărul de Seară“ iniţiază un demers jurnalistic menit să aducă în atenţia opiniei publice alte locuri nedemne pentru un oraş de cinci stele, dar şi măsurile pe care le va lua Primăria pentru remedierea situaţiilor. Vezi aici mai multe detalii despre campanie.

Care sunt zonele care ne fac de ruşine oraşul şi de ce, în opinia ta? Cum crezi că poate fi remediată situaţia?

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști