Ardealul, mai aproape de America. Compania aeriană poloneză LOT a anunţat curse în premieră de pe aeroportul clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 30 martie vor pleca pe pista aeroportului din Cluj patru curse spre Varşovia. Vestea a fost dată marţi, 9 februarie, într-o conferinţă de presă, de transportatorul aerian polonez Lot. Vor fi patru curse în zilele de luni şi sâmbătă de la ora 13.50, respectiv miercuri şi vineri de la ora 17.25.

Noua rută spre Varşovia va asigura o legătură aeriană cu capitala Poloniei, dar şi accesul pasagerilor la o serie de conexiuni cu oraşe importante din Europa şi America de Nord, a afirmat directorul aeroportului clujean, David Ciceo. Zborurile oferă pasagerilor accesul la o multitudine de zboruri interne şi europene precum Cracovia, Gdansk, Riga, Amsterdam, Londra, Bruxelles şi multe altele, au anunţat şi reprezentanţii companiei aeriene poloneze. 

"LOT are cel mai mare potenţial de a deveni transportatorul principal pe drumul spre Toronto, New York sau Chicago pentru mii de pasageri care îşi încep călătoria din Cluj-Napoca. Zborul către Varşovia durează mai puţin de 2 ore, iar timpul total de călătorie spre America de Nord este de numai 14 de ore, incluzând transferul foarte convenabil şi scurt la hub-ul nostru, Aeroportul Chopin din Varşovia. (...) Timpul de transfer spre Londra este de numai 35 de minute! Acest lucru nu este ceva ce noi promitem. Acest lucru este ceea ce oferim. Pasagerii care călătoresc din Cluj-Napoca merită o companie aeriană care îi va aduce mai aproape de zeci de destinaţii din întreaga lume. În acest moment oportunităţile sunt limitate, iar pasagerii suferă din cauza lipsei de conexiuni convenabile. Cluj-Napoca este a doua noastră destinaţie din România şi LOT este deja prima companie aeriană ca alegere pentru mulţi pasageri din această piaţă importantă”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Lot, Adrian Kubicki.

La conferinţă s-a mai precizat că toate zborurile între Varşovia şi Cluj sunt operate de aeronave turbopropulsate moderne Bombardier, avansate din punct de vedere tehnologic.

”LOT este singura companie aeriană care oferă mai mult de trei clase de servicii adaptate la nevoile şi aşteptările diferitelor grupuri de pasageri care circulă pe distanţe scurte, pe zboruri europene. LOT Business Class înseamnă toate priorităţile la aeroport, accesul la business lounge, servicii personalizate, mese gastronomice şi băuturi servite pe veselă din porţelan şi locul de lângă pasager blocat pentru confortul dumneavoastră. LOT Premium Economy Class vă oferă check-in şi îmbarcare prioritară, meniu îmbogăţit, băuturi şi un loc în partea din faţă a cabinei. LOT Economy Class vă oferă un loc rezervat, băuturi răcoritoare şi o gamă largă de produse alimentare proaspete pentru cumpărare„, se arată într-un comunicat de presă.

Bilete sunt disponibile atât pe site-ul companiei, cât şi prin intermediul aplicaţiei mobile, Centrul de Contact Lot.

Mai puteţi citi:

Cursă Cluj-Bucureşti cu Wizz Air. Tarifele încep de la 39 de lei


 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort