Viaţa fabuloasă a ultimei dive din filmele mute. Cum a înnebunit bărbaţii românca Pola Illery, considerată cea mai sexy femeie în anii `20

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima vedetă din epoca filmelor mute, românca Pola Ilery, născută în localitatea Corabia, a fost considerată cele mai strălucitor star de cinema al anilor `20. Actriţa a încetat din viaţă la 85 de ani în Statele Unite, la 19 octombrie 1993.

Cariera spectaculoasă a mignonei românce a uimit întreaga lume. Talentată şi cu un sex-appel dezarmant, cu ochi profunzi şi emanând farmec prin toţi porii, Pola a fost remarcată rapid în anii `20 de managerii din teatru. Fascinată de lumea artistică încă din copilărie, Pola şi-a văzut visul cu ochii când mari regizori au distribuit-o în filmele sale. A trăit la Paris şi în America, unde a devenit soră medicală, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a înrolat ca voluntar pentru a-i îngriji pe răniţi.

Presa internaţională a anunţat la moartea acesteia că actriţa de origine română Pola Illéry, care s-a născut în localitatea Corabia din România, în 1908, a fost considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute în Statele Unite.

Renumită pentru libertatea sexuală

Ea s-a născut pe 15 octombrie 1908, cu numele Paula Iliescu, într-o familie evreiască din Corabia, România, şi a fost fascinată de teatru încă din copilărie. Ajunsă în străinătate, alături de familia sa, Pola şi-a construit o carieră fabuloasă în cinematografie.

Pola Illéry a fost un star exotic al filmelor mute în Franţa şi în România, în anii 1920, şi a încercat să facă tranziţia la filmele cu sonor în anii 1930. Ea a fost renumită pentru portretizarea libertăţii sexuale a femeilor şi a fost considerată cel mai strălucitor star de cinema din epoca filmelor mute. Pe de altă parte, The Telegraph spune că Pola Illéry a fost o actriţă care "emana sexualitate şi farmec", în ciuda faptului că era scundă.

Succese cinematografice
 

În 1928, Pola Illéry a jucat în filmul "Le désir", regizat de Albert Durec, bucurându-se de un mare succes, fapt care a făcut-o să se mute la Paris, unde Albert Cavalcanti a distribuit-o în filmul său "Captain Fracasse" (1929).
A devenit cunoscută şi datorită filmului "Under the Roofs of Paris (1930), de René Clair. În acest film, Pola Illéry a interpretat rolul unei femei petrecăreţe de origine română, iubita unui mafiot, de care se îndrăgosteşte un cântăreţ ambulant, jucat de Albert Préjean.

În 1930 a jucat în primul său film vorbit, comedia-musical "Parada Paramount", realizată la Paris, dar inspirată de filmul de la Hollywood "Paramount on Parade", cu Clara Bow şi Gary Cooper, care a avut premiera în acelaşi an. Pola Illéry a mai fost distribuită în filme precum "Le petit chaperon rouge" (1930), "Un homme en habit" (1931) şi "L'ange gardien" (1933). Ultimul său film a fost "Le tigre du Bengale", în 1938.

Pola Illéry a părăsit Europa şi s-a mutat în Statele Unite în momentul în care a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. În SUA, ea a devenit soră medicală, lucrând voluntar pentru Crucea Roşie. Pola Illéry a devenit cetăţean american în 1946, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu Daniel Alpert şi au avut patru copii.

 Vă recomandăm şi:

Povestea fabuloasă a româncei Nadia Gray. Diva care a înnebunit bărbaţii cu scena de striptease din „La Dolce Vita“ şi care a îngenuncheat Hollywood-ul

Femeia-spion. Românca Vera Atkins, cel mai important agent secret din cel de-Al Doilea Război Mondial

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort