Un bărbat din Ştefan Vodă şi-a incendiat iubita şi pe partenerul acesteia, după care s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două victime au fost găsite în stare gravă FOTO Adevărul

Tragedie în comuna Ştefan Vodă din Călăraşi. Un bărbat care fusese eliberat condiţionat din închisoare în 2015 şi-a incendiat fosta iubită şi pe partenerul ei, după care s-a sinucis.

Tragedia s-a petrecut în urmă cu două zile în Bărăgan. Pompierii au fost alertaţi de vecini care au văzut flăcări uriaşe la locuinţa femeii. Atât aceasta cât şi iubitul ei au suferit arsuri grave, fiind internaţi în spital. Autorităţile au fost alertate, joi seara, de un localnic din comuna Ştefan Vodă, care a observat casa vecinilor în flăcări. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Cornelia Manea, a declarat că incendiul la o locuinţă din Ştefan Vodă a fost sesizat de un vecin.

Salvatorii au găsit două victime, o femeie şi un bărbat de 44 de ani, care prezentau urme de arsuri, femeia pe aproximativ 75% din suprafaţa corpului, iar bărbatul pe 30% din suprafaţa corpului. „În urma verificărilor a fost identificat şi prezumtivul autor, în persoana unui bărbat de 52 de ani, fost concubin al femeii, care s-a sinucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Bărbatul şi-a luat viaţa, înghiţind o substanţă toxică. Atât femeia incendiată, cât şi iubitul ei se află în stare gravă, la spital.

Bărbatul de 52 de ani este suspectat că a aruncat, în camera în care aceştia dormeau cei doi, sticle cu benzină. Acesta fusese condamnat în trecut pentru omor calificat şi eliberat condiţionat în 2015.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană