Terminal intermodal de transport lângă Siderca. Investiţia de 3,8 milioane lei va fi realizată cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul terminal de transport se va construi cu bni europeni FOTO PMC

Un terminal intermodal de transport ultramodern şi amenajarea zonei rutiere adiacente va fi amenajat la Călăraşi, lângă Siderca, la intrarea în oraş.

Consilierii locali au aprobat, săptămâna trecută,  raportul la proiectul de hotărâre  „Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a Municipiului Călăraţi’’finanţat din Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020

Astfel vor fi asigurate condiţii optime de confort şi siguranţă pentru transferul de la utilizarea autoturismului propriu ca mijloc de deplasare către transportul public local , judeţean şi velo, conducând la scăderea emisiilor de CO2 , a poluării fonice şi la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din municipiu. 

Valoarea totală a proiectului este de 3.898.457,73 lei inclusiv TVA (integral eligibilă) din care C+M conform Devizului General întocmit în conformitate cu HGR nr. 907/2016 este de 2.572.070,74 lei inclusiv TVA. Contribuţia UAT Municipiul Călăraşi la finanţarea proiectului este de 2% din cheltuielile eligible. Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni, din care 9 luni pentru execuţia lucrărilor de construcţii-montaj.

Prin realizarea lucrărilor de construire a unui terminal intermodal ,amenajarea spaţiilor speciale pentru călători, a parcarii park&ride, a peroanelor şi a zonei rutiere adiacente se doreşte  îmbunătăţirea funcţiilor transportului public local.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi