Sute de poliţişti, mobilizaţi pentru asigurarea ordinii publice de 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, în teren în minivcanţa de 1 Decembrie FOTO Mediafax

Aproximativ 9.000 de poliţişti vor acţiona, în fiecare zi, în acest week-end prelungit, de Sfântul Andrei şi cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte şi siguranţă.  În judeţul Călăraşi sunt mobilizaţi sute de poliţişti pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice.

În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., în toată ţara sunt programate ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Centenarului Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.

Poliţia Română va acţiona, la nivel naţional, zilnic, cu aproximativ 9.000 de poliţişti şi aproape 4.000 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători. De asemenea, în jur de 3.500 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Aproape 2.000 de poliţiştii rutieri vor fi în dispozitiv, cu aproximativ 300 de aparate radar, pe principalele drumuri naţionale, dar şi în staţiunile turistice, în zonele de agrement şi în punctele cu risc ridicat de accidente rutiere, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere negative. De asemenea, aceştia vor institui, în funcţie de situaţie, restricţii ale traficului rutier pe rutele ce converg spre zonele de desfăşurare a evenimentelor.

Totodată, structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, cu precădere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, în staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări internaţionale şi naţionale, precum şi în 16 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”