Sala Polivalentă, o investiţie de 10 milioane de euro, va avea o parcare nouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape 7 ani de la inaugurare, Sala Polivalentă ”Ion C. Neagu” din Călăraşi, o investiţie de 10 milioane de euro, inaugurată va avea, în curând, o parcare nouă ce se va întinde pe o suprafaţă de 700 mp şi va dispune de 30 de locuri pentru autoturisme.

Deşi s-a lucrat 4 ani la clădirea impunătoare, iar recepţia lucrării a fost făcută cu fast, la ceremonie participând Elena Udrea, la acea dată ministrul Dezvoltării şi Turismului, Sala Polivalentă a funcţionat fără autorizaţie. Imediat după tragedia din Colectiv, sala a fost închisă de reprezentanţii ISU doarece nu avea autorizaţie de funcţionare. Mai bine de 3 luni, clădirea a stat cu lacătul pe uşă până când autorităţile locale au finalizat dotările.

După ce au făcut demersurile necesare ca să intre în legalitate, autorităţile au anunţat, la începutul anului 2016, că s-au realizat şi montat trapele pentru fum. În luna noiembrie 2015 Sala Polivalentă, cu o capacitate de 1.500 de locuri pentru competiţii sportive, a fost închisă până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

„Decizia a fost una care s-a bazat pe responsabilitate şi obiectivitate, deşi consecinţele imediate ale acesteia s-au răsfrânt asupra celor două echipe de handbal şi futsal ale Călăraşiului participante în Ligile Naţionale, AHC Dunărea Călăraşi şi AFC Dunărea Călăraşi. Acestea au fost nevoite să găsească alte săli de sport unde să susţină meciurile de acasă”,  anunţa la acea dată primarul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin.

Clădire impresionantă

Clădirea, la care s-a lucrat patru ani, este cu adevărat impresionantă. Are formă de cupolă şi măsoară din perete în perete aproximativ 52 de metri. Terenul este foarte frumos amenajat, iar geamurile care sunt montate în spatele porţilor sunt rezistente la şocuri. Materialul folosit se numeşte marcolon şi chiar dacă mingea va lovi ferestrele, nu se va sparge. Sala polivalentă cuprinde zeci de încăperi dotate modern pentru sportivi: grupuri sanitare, patru vestiare cu toaletă şi patru duşuri, două cabine pentru sunet şi lumini, saună, jacuzzi, ventilaţie cu aer cald şi rece şi garderobe.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile