S-a oprit într-un copac. I-a luat maşina foc, după ce a încercat să evite câţiva câini aflaţi pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Călăraşi a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, luni seară, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un copac şi a luat foc. Incidentul s-a petrecut pe 26 martie, la ora 22.40, pe şoseaua Varianta Nord. Din primele declaraţii ale şoferului, se pare că accidentul s-a produs după ce tânărul aflat la volan a încercat să evite mai mulţi câini aflaţi pe carasabil.

Ionuţ P., în vârstă de 27 de ani, conducea, luni seară, o Dacia Logan când, din cauza unor patrupede, a pierdut controlul asupra direcţiei.  În acel moment maşina s-a izbit d eun copac şi a luat foc, fiind distrisă în proproţie de 50%. Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu consumase băuturi alcoolice, însă la spital, acolo unde a fost transportat pentru acordarea de îngrijiri medicale, i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul a rămas internat pentru că în timpul acicdentului a suferit o comoţie cerebrală şi un traumatism acut închis toraco-abdominal. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Supraviețuitorii Holocaustului primesc compensații de un miliard de euro de la statul german pentru servicii de îngrijire la domiciliu
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Percheziții după explozia din Rahova. Descinderi la sediul Distrigaz și la firme implicate în verificarea rețelei de gaze
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv