Roxana Paţurcă, fostă senatoare PSD, acum PNL-istă, a fost dată afară din funcţia de inspector şcolar general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Paţurcă a fost dată afară din funcţia de inspector şcolar general

În 2019, Paţurcă spunea despre Klaus Iohannis că „este un penal cu imunitate absolută”, iar despre proiectul România educată că e „un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educaţi şi că vine el să ne educe”.

„Atâta vreme cat este vorba despre numiri, deci nu este vorba despre un concurs sau despre un examen, numirile se vor face pe nişte criterii. În momentul în care am văzut că persoana respectivă nu are acelaşi obiectiv precum cel pe care l-am declarat, acela de a pune la punct lucrurile în Educaţie pornind de la singurul proiect de ţară, România educată, care a beneficiat de cea mai largă consultare publică, am apreciat că nu pot continua în echipă. În momentul în care am aflat de afirmaţiile denigratoare la adresa proiectului România educată mi-am revizuit decizia”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.

Paţurcă a fost dată afară din PSD pe 1 septembrie 2020, după ce nu s-a prezentat, împreună cu trei colegi de partid, la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, după care a fost primită în PNL.

Mai multe pentru tine:
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”