Registrele de stare civilă din 1921 până în prezent vor fi digitizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actele de stare civilă vor fi introduse în sistemul informatic FOTO Adevărul

Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a judeţului Călăraşi este implicată în proiectul naţional ”Sistem informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă – SIIEASC”, judeţul Călăraşi fiind unul din cele 6 judeţe care au demarat implementarea acestui proiect.

În această perioadă a fost predată, în vederea scanării şi digitizării, arhiva ce cuprinde registrele de stare civilă întocmite de la 1921 până în prezent, urmând ca în etapa următoare să fie efectuat auditul extern privind calitatea fişierelor scanate şi a informaţiilor digitizate. Judeţul Călăraşi va introduce în sistemul naţional, la finalizarea procedurilor, un număr de aproximativ 1.312.000 acte de stare civilă privind naşterea, căsătoria şi decesul persoanelor.

Obiectivul general al proiectului este informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice ce au la bază informaţii primare de stare civilă.

Începând cu luna august a anului 2021, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor vor elibera cartea electronică de identitate. Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii. CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului.

Noul document de identitate nu va conţine date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului.

Cardul de sănătate îşi încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărţi electronice de identitate. Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărţi electronice de identitate, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleaşi condiţii din prezent.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Industria textilă legendară a Turciei se destramă. Sute de mii de locuri de muncă pierdute
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Afară cu Lukoil din țară? Ce poate face România după sancțiunile lui Trump împotriva Rusiei „Avem deja un mecanism care poate fi extins”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv