Razie cu sute de poliţişti în 325 de gări pentru prevenirea faptelor cu violenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în gări FOTO Adevărul

Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat, la nivel naţional, pe 10 iulie, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă. Poliţiştii au aplicat 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 40.000 de lei.

Peste 400 de poliţişti, dar şi jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi CFR au desfăşurat, simultan în toată ţara, activităţi de prevenire şi combatere a faptelor comise cu violenţă, în 325 de staţii de cale ferată şi au patrulat în peste 230 de trenuri de călători.

Poliţiştii au legitimat 1.054 de persoane şi au depistat 43 de persoane (dintre care 2 au fost predate altor unităţi de poliţie, iar 3 sunt cercetare în cadrul unor dosare penale), 29 de persoane ale străzii şi 7 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 39.120 lei, dintre care 141 la Legea 61/1991 - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 39 la HG 203/1994 - privind transporturile pe căile ferate române.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €