Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Când se întoarce căldura şi ce regiuni vor fi lovite de ploi abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna începe tot cu frig. Meteorologii anunţă pentru ziua de luni ploi, mai ales în nordul ţării, iar noaptea cu precădere în sud. La munte, în special la altitudini mari, trecător, se vor semnala şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, iar cele minime, în general, între 0 şi 10 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, unde vor fi condiţii de brumă. De la mijlocul săptămânii, temperaturile încep să crească uşor. Conform prognozei meteorologilor, până pe 4 noiembrie se anunţă temperaturi vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi local deficitar în sud-vestul ţării, în rest cantităţile de precipitaţii fiind în general apropiate de cele specifice acestei săptămâni.

ESTIMĂRI METEOROLOGICE PENTRU INTERVALUL 07.10.2019 - 04.11.2019

Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în extremitatea de sud şi de sud-est a ţării, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi local deficitar în sud-vestul ţării dar şi uşor excedentar în nordul extrem al teritoriului, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele specifice acestei săptămâni.

Săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019

Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice, estice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil