Prognoza meteo: Vremea o ia razna. Când şi unde se întoarce vara şi în ce regiuni lovesc ploi violente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După câteva episoade de vreme severă, vremea se schimbă radical la sfârşitul săptămânii. Conform meteorologilor, de duminică, 29 septembrie, se încălzeşte, iar luni, în zonele sudice sunt anunţate maxime de vară, de 30-32 de grade, anormale pentru data din calendar.

Vremea se schimbă, începând de vineri, 27 septembrie, deşi în unele zone se vor mai semnala precipitaţii slabe. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde local va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi pe spaţii mici în sudul şi sud-estul ţării. 

Temperaturile maxime, în creştere uşoară în majoritatea regiunilor, se vor încadra între 17 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 3 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

Vremea în weekend

Sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în toate regiunile, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea nordică a ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă.

Şi duminică, vremea va continua să se încălzească uşor şi va deveni mai caldă decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie în toate regiunile, chiar deosebit de caldă în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul ţării şi la munte unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 5 şi 17 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

Vremea la începutul săptămânii

Meteorologii spun că luni temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua precedentă în vestul şi nord-vestul ţării, iar în rest vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în sud şi în est. În regiunile vestice, centrale şi nordice nebulozitatea se va accentua, aria ploilor se va extinde treptat, iar vântul se va intensifica. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.

Marţi, valorile termice vor fi în scădere şi se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată spre sfârşitul intervalului.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online