Prognoza meteo: Frigul pune stăpânire pe România. Când scăpăm de vremea deosebit de rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul de săptămână aduce vreme rece şi ploi în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunţă cele mai ridicate temperaturi, 28 de grade, în Oltenia.

 În nopşile viitoare, însă, şi mai ales în prima parte a săptămânii care urmează vom simţi o scădere de temperatură mai ales în zonele depresionare. Vineri de dimineaţă, în estul Transilvaniei s-au înregistrat doar 2-3 grade şi în nopţile viitoare nu mai sunt de aşteptat temperaturi mai mari de 11-12 grade, la nivelul întregii ţări", a spus, într-o intervenţie la Realitatea PLUS, Florinela Georgescu, director al secţiei de meteorologie operaţională din cadrul ANM.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 4 septembrie, vremea va fi în continuare răcoroasă dimineaţa, însă apoi se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale în prima decadă a lunii septembrie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 28 de grade, iar cele minime de duminică dimineaţa vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, spre 5 grade în cele din estul Transilvaniei.

Cerul va avea înnorări temporare în nord şi nord-est unde local va ploua. În rest, cerul va fi variabil, iar ploi slabe, izolate vor fi la munte şi pe litoral şi noaptea, posibil, în Oltenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană şi în bazinul vestic al Mării Negre. Izolat în primele ore şi pe alocuri la sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, anunţă ANM, vremea va fi răcoroasă în orele dimineţii, apoi valorile de temperatură, mai mari decât cele din intervalul precedent, se vor situa în jurul celor normale la început de septembrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de duminică dimineaţa în jurul a 15 grade, mai scăzută în zona periurbanã unde vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică, vremea continuă să se răcească. Meteorologii anunţă că valorile termice vor fi în scădere în jumătatea de nord-est, vremea devenind rece pentru această dată în Moldova, iar în celelalte zone vor fi comparabile cu ale zilei precedente, menţinându-se în jurul celor specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în nordul Moldovei şi 28…29 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, mai coborâte, în jurul a 4 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali.

Cerul va avea înnorări în nord-est, în centru, în zonele montane şi submontane unde va ploua local şi posibil moderat cantitativ, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Vor fi şi averse, însoţite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi în bazinul vestic al Mãrii Negre, izolat în zona montană înaltă, iar noaptea şi în sud-vest. Pe spaţii mici se va forma ceaţă.

Şi în Capitală, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, astfel că maxima temperaturii aerului se va situa în jurul a 25 de grade, iar minima va fi de 12…14 grade. Cerul va fi parţial noros, iar spre seară vor fi condiţii de ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla în general moderat.

Vă mai recomandăm şi:

Şedinţa coaliţiei. Drulă: Pun pariu pe o sticlă de vin că o să veniţi cu alt premier. Orban: Eu te-aş fi remaniat şi pe tine. Ce au spus Rareş Bogdan şi Kelemen Hunor

Revolta unei doctoriţe faţă de sistem: „Eu sunt tratată nu ca medic, ci ca idiot. Asta vă ucide pe voi!“

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!