Prognoza meteo. Frigul loveşte România. Unde ninge şi de când se încălzeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea începe să se răcească, iar temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă maxime de 15 grade în sud-estul ţării, precipitaţii mixte la munte şi ploi în restul regiunilor. De duminică se încălzeşte.

Conform ANM, vineri, 6 noiembrie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-vestice (dar numai izolat şi trecător va ploua slab în special în zonele montane aferente), precum şi în cele nord-estice. Pe parcursul nopţii nebulozitatea joasă va fi în extindere peste estul, sud-estul şi parţial sudul ţării, iar în Moldova va fi asociată, trecător, cu burniţă, în timp ce în rest cerul va fi mai mult degajat. Vântul va avea unele intensificări la munte, la altitudini mari, în special în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h şi va sufla în general moderat, ziua, în regiunile estice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri în zonele joase se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, va fi normală termic pentru această dată. Cerul va avea unele înnorări în prima parte a zilei şi din nou în a doua parte a nopţii - când va creşte probabilitatea de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13...15 grade, iar minima de 3...5 grade.

Sâmbătă, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie şi local, în special la deal şi la munte, chiar mai ridicate decât mediile multianuale. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase de relief va fi nebulozitate joasă şi local ceaţă dimineaţa şi noaptea, însă pe spaţii mici persistente în mare parte din interval şi asociate cu burniţă, cu probabilitate mai mare în sudul Olteniei şi al Munteniei şi în depresiunile şi pe văile din Moldova şi Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 6 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul a -5 grade în cele din estul Transilvaniei, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe litoral.

Valorile termice vor fi şi în Capitală apropiate de cele normale în această perioadă din an; temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 2...5 grade. La începutul zilei şi noaptea va fi nebulozitate de plafon jos şi vor fi condiţii de ceaţă, iar în orele amiezii cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab.

Conform meteorologilor, duminică, 8 noiembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în special la deal şi la munte, iar în zonele joase de relief valorile termice vor fi mai apropiate de normele perioadei. Cu precădere la începutul zilei şi noaptea, în zonele joase de relief vor fi nori de plafon jos şi local ceaţă, asociate izolat cu burniţă, izolat persistente. În restul teritoriului şi al timpului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 16 grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceaţă şi nebulozitate persistentă, dar şi mai ridicate la deal, până în jurul a 19 grade, cu precădere în Subcarpaţii de Curbură; minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 6 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre -5 grade, dar şi mai ridicate în zonele deluroase şi pe litoral.

În Bucureşti, temperatura aerului va avea în continuare valori în jurul celor specifice în prima decadă a lunii noiembrie, cu o maximă de 12...14 grade şi o minimă de 2...5 grade.

Vă mai recomandăm şi:

Noi restricţii dure: Deplasările pe timpul nopţii, interzise. Masca, obligatorie peste tot. Magazinele se închid la ora 21:00

Adrian Mititelu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare. Patronul „U” Craiova: „Mă duc să fac puşcărie nevinovat”

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor