Prognoza meteo: Frig accentuat peste România. Unde se anunţă lapoviţă, ce zone vor fi lovite de vijelii şi ploi violente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme deosebit de rece şi ploioasă FOTO Adevărul

Joi, ploile se extind spre centrul ţării, iar seara vor cuprinde toate regiunile. Vântul va sufla cu putere şi poate lua aspect de vijelie, iar maximele vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade. La munte sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), de joi, 3 octombrie, vremea intră într-un proces de răcire. Ploile îşi vor face apariţia la început în vestul, centrul şi nordul ţării precum şi la munte, apoi şi în restul teritoriului. În zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1.500 m, sunt anunţate precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Conform ANM, joi, instabilitatea atmosferică se va accentua. Vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, şi pe spaţii mici foarte probabil vijelii, în prima parte a intervalului în vestul, centrul şi nordul ţării precum şi la munte, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului. 

În zona montană înaltă, la altitudini mai mari de 1.500 m, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, trecător vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime, în scădere semnificativă faţă de ziua anterioară în vest, centru şi nord şi în continuare mai ridicate decât cele specifice datei în restul zonelor, vor fi cuprinse în general, între 17 şi 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 15 grade.

Vineri, frigul cuprinde şi zonele de sud şi est. Conform ANM, vremea se va răci semnificativ şi în sud şi est, urmând astfel ca la nivelul întregii ţări valorile termice să se situeze sub cele normale perioadei. Cerul va avea înnorări, iar aria ploilor se va restrâge treptat spre jumătatea de sud-est, unde se vor semnala local şi temporar în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua la munte, îndeosebi pe creste, iar la cote mult mai reduse temporar şi în est şi pe arii restrânse în sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

În weekend, vremea se va încălzi uşor şi treptat, urmând a se înregistra valori termice în jurul celor specifice perioadei, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului în jumătatea de nord a ţării.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €