Prognoza meteo: Cum se anunţă ultimele zile de vară. Unde lovesc ploi puternice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele zile de vară aduc vreme în pragul caniculei, în următoarele două săptămâni. Cel mai cald va fi în sud-estul ţării, unde se anunţă maxime de 35 de grade, iar în nord sunt posibile ploi de scurtă durată şi vijelii.

Joi, 27 august, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) în sudul şi sud-estul ţării, valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, astfel vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară. În regiunile nordice şi nord-estice, precum şi la munte cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales ziua, când izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată, iar în rest se va menţine mai mult senin. Vântul va avea intensificări în zona montană, cu viteze în general de 60...70 km/h, dar local şi temporar şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în Maramureş şi în jur de 35 de grade, în Muntenia, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei, iar cele minime, în general, între 9 şi 19 de grade.

La Bucureşti vremea va fi călduroasă, posibil caniculară după-amiaza. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 16...18 grade.

Şi vineri vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul va fi variabil, în nordul, nord-estul ţării şi la munte şi mai mult senin în rest. Cu totul izolat în extremitatatea de nord vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 19 de grade.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 33...34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească. 

Sâmbătă, conform ANM, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în zonele de câmpie şi podiş, caniculară după-amiaza local în sudul şi izolat în vestul ţării. Cerul, mai mult senin, va avea înnorări trecătoare în nord-vest şi la munte, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua în estul, sud-estul şi vestul ţării, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral şi în jurul a 36 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

În Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar cea minimă va fi de 16...18 grade. 

Săptămâna 31.08.2020 – 07.09.2020

Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în nord-vest, dar şi uşor mai ridicate în sud-est.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

 

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM