Prognoza meteo: Ce fenomene lovesc România în luna august. Când se întorc furtunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 27 iulie - 24 august. Temperaturile vor fi cele specifice perioadei, însă în sud şi est acestea vor fi uşor mai ridicate decât media acestei luni.

Conform meteorologilor, luni, 27 iulie, vremea va fi în general instabilă, iar în est şi sud-est va fi şi călduroasă, local caniculară la amiază. Cerul va avea înnorări temporar accentuate ziua în sud-vestul, vestul, centrul şi nordul ţării, iar noaptea mai ales în est, sud-est şi centru, unde vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua, trecător, aspect de vijelie. Pe arii restrânse va cădea grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul timpului şi al teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nord-vest şi 35 de grade în sud-est şi est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 14 şi 22 de grade.

În Capitală, după-amiaza şi noaptea vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. 

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni:

 

Săptămâna 27 iulie-3 august

Între 27 iulie şi 3 august, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-est, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 3-10 august

Între 3 şi 10 august, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, estice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice şi sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 10-17 august

În săptămâna 10-17 august, temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în sudul şi sud-estul ţării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 17-24 august

Între 17 şi 24 august, mediile valorilor termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate, local, în regiunile sudice, dar şi uşor mai coborâte în nord-vest.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, conform ANM.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

 

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026