Povestea celui mai mare savant român bizantinolog, născut la Călăraşi
0Unul dintre cei mai mari bizantinologi români, savant de renume al României, a văzut lumina zilei la Călăraşi. În târgul de malul Borcei s-a născut la 16 decembrie 1878, Nicolae Bănescu, al treilea din cei 14 copii ai soţilor Petre şi Ecaterina Bănescu.
Situată în vechea vatră de romanitate din sud-estul României, zona din jurul orasului Călăraşi face parte din regiunea Dunării de Jos, a cărei frământată istorie în perioada bizantină avea să-1 preocupe şi consacre pe savantul de mai târziu în lumea ştiinţifică. Câţiva din dascălii pe care i-a avut la Universitatea din Bucureşti i-au marcat cariera lui Bănescu pentru totdeauna. A fost discipolul lui Nicolae Ioaga, Titu Maiorescu şi B.P.Haşdeu. Destinul i-a hărăzit lui Nicolae Bănescu “o ieşire” din scenă de excepţie. El a trecut în lumea celor drepţi, în 1971, la 11 septembrie, chiar în timp ce la Bucureşti se desfăşura Congresul Internaţional de Bizantinologie, eveniment ce adusese în România toată crema mondială a intelectualităţii.
Aruncat în anonimat
Aruncat în anonimat în ultimii ani ai vieţii, decesul său care a coincis cu evenimentul de marcă de la Bucureşti i-a răzbunat într-un fel trecerea într-un con de umbră. “Este revelator în această privinţă discursul rostit cu ocazia înmormântării sale de către profesorul Paul Lemerle, membru al Institutului Franţei şi, pe atunci, Preşedintele Comitetului Internaţional de Studii Bizantine. Se poate afirma cã pentru anonimatul în care fusese aruncat de către evoluţia politică a ţării sale după anul 1948, Nicolae Bănescu a fost răzbunat într-o oarecare măsură: chiar şi autorităţile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situaţia de a-l rupe: în ziua următoare funeraliilor savantului, într-o pagină interioară a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre „O viaţă închinată ştiinţei", dedicat tocmai personalităţii savantului, plecat atunci din lumea celor vii.
Pentru o presă strict controlată cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârşitul unei scurte şi trecătoare perioade de dezgheţ, faptul era însă ieşit din comun, impus de incidenţa unei situaţiide excepţie, marcate de decesul unei personalităţi ştiinţifice chiar în oraşul şi în momentul când specialiştii breslei sale se aflau întruniţi în Congres”, se notează în prefaţa Istoriei Imperiului Bizantin, volumul I.
Dascăli de excepţie
Fiu de avocat, Nicolae Bănescu si-a petrecut copilăria la Găiesti, iar studiile liceale la Sf. Sava, centru de învăţământ cu o veche tradiţie în capitala ţării, după absolvirea căruia s-a înscris la Facultatea de litere şi filosofie a tinerei, pe atunci, Universităţi din Bucuresti. Viitorul savant i-a avut aici ca dascăli pe B.P. Hasdeu (1838-1907), Titu Maiorescu (1841-1917) şi Ovid Densuşianu (1878-1938) pentru domeniul filologic, iar pentru istorie pe Grigore Tocilescu (1850-1909), Dimitrie Onciul (1856-1923) şi Nicolae lorga (1871-1940).
Carieră impresionantă
După studii secundare şi universitare la Bucureşti, face o specializare în limba greacă şi literatura bizantină la Munchen (1910-1912), unde îşi trece şi doctoratul (1914). Revizor şcolar, profesor secundar, profesor universitar de bizantinologie la Cluj (1919-1938), apoi la Bucureşti (1938-1947), rector al Universităţii din Cluj (1924,1926), devine membru corespondent (1920), titular (1938) şi vicepreşedinte (1938-1947) al Academiei Române. În 1964, primeşte titlul de profesor emerit. A fost membru în comitetul de conducere al revistei „Byzantion", de la fondarea ei, şi vicepreşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine (1961-1971).
Monografie dedicată lui Titu Mariorescu
Frecventarea asiduă a surselor bizantine, perfecta cu¬noaştere a limbii şi literaturii mediogreceşti i-au permis lui Bănescu relevarea unor momente ignorate ale istoriei româneşti. Incursiunile în cultura Imperiului Bizantin îi dau prilejul să reevalueze personalităţi autohtone, al căror apostolat a contribuit la întemeierea literaturii române moderne. Astfel, în colecţii de mare tiraj sau susţinând conferinţe, Bănescu a popularizat cu rigoare ştiinţifică figuri de oameni de cultură şi savanţi uitaţi (Iordache Golescu, G. Bariţiu, Gr. Pleşoianu). Printre lucrările sale de marcă, monografia dedicată lui Ioan Maiorescu (1912, scrisă în colaborare cu V. Mihăilescu) este până azi una dintre puţinele lucrări de prestigiu con¬sacrate cărturarului transilvănean paşoptist.
Vă recomandăm şi:
FEMEI MEMORABILE Povestea primei studente din istoria României