Poliţia, cu ochii pe pomii de Crăciun. În ce condiţii pot fi tăiaţi şi vânduţi brazii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au aplicat în 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 13.000 lei în cadrul unei razii pentru prevenirea unor ilegalităţi cu pomi de Crăciun. Oamenii legii au urmărit comiterea unor fapte ce contravin legislaţiei silvice, în ceea ce priveşte tăierea, transportul şi comercializarea brazilor.



Poliţiştii au aplicat în 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 13.000 lei în cadrul unei razii pentru prevenirea unor ilegalităţi cu pomi de Crăciun. Oamenii legii au urmărit comiterea unor fapte ce contravin legislaţiei silvice, în ceea ce priveşte tăierea, transportul şi comercializarea brazilor.Astfel,  oamenii legii au aplicat 3 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei, au confiscat aproximativ 800 lei şi peste 20 de pomi din specia brad şi molid.
Premergător sărbătorilor de iarnă, poliţiştii acţionează pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a răşinoaselor (brad şi molid), valorificate sub forma pomilor de Crăciun.


Iată ce spune legea în ceea ce priveşte tăierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun, poliţiştii fac următoarele precizări:

• Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoţire cu regim silvic (aviz de însoţire primar - dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoţire secundar pentru alte materiale decât cherestelele - dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, pieţe/târguri/oboare).

• La achiziţionarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, pieţe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoţire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situaţii, se va urmări dacă pe secţiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoţire primar (situaţie valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltaţi de pe teritoriul naţional).

• În situaţia achiziţionării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltaţi de pe teritoriul altor ţări) se va solicita aviz de însoţire şi factură fiscală/bon fiscal, pe secţiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.

• Încălcarea legislaţiei silvice care reglementează expedierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun este sancţionată contravenţional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei, de asemenea este dispusă şi măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.
 

Vă recomandăm şi:

Brazi de Crăciun mai puţini din pădurile Vrancei

Sfaturi pentru alegerea bradului perfect de Crăciun. Cum facem diferenţa între un brad şi un molid

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie