Peste 10.000 de poliţişti, mobilizaţi în teren în zona unităţilor de învăţământ în prima zi de şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de poliţişti vor fi în misiune în zona unităţilor de învăţământ din întreaga ţară, luni, în prima zi de şcoală. Odată cu începutul anului şcolar, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale Poliţiei, fiind supravegheate traseele de deplasare ale elevilor.

”Mâine, 9 septembrie, peste 10.000 de poliţişti vor fi în misiune, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru un început în siguranţă al noului an şcolar. De mâine, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, poliţiştii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin şi pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare”, a transmis, duminică, Poliţia Română.

Astfel, poliţiştii de la rutieră aflaţi în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate şi din apropierea unităţilor de învăţământ vor asigura fluenţa traficului rutier. Totodată, se vor intensifica acţiunile poliţiştilor pentru prevenirea absenteismului şcolar, pentru a preveni delicvenţa juvenilă şi pentru a combate orice situaţie ce ar putea duce la victimizarea minorilor.

”În anul şcolar trecut au fost organizate şi desfăşurate aproape 19.000 de acţiuni pe aceste linii, în cadrul diferitelor programe, la orele de curs, la şedinţe cu părinţii şi cadrele didactice şi întâlniri cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene. Menţionăm că majoritatea faptelor sesizate în anul şcolar trecut (91,41%) au avut loc în incinta unităţilor de învăţământ, restul în zona adiacentă acestora”, a mai transmis Poliţia Română.

Poliţia Română a precizat că, în 2018 – 2019, comparativ cu anul şcolar precedent, numărul infracţiunilor sesizate în incinta unităţilor de învăţământ a scăzut cu 2,15%, iar cel al infracţiunilor sesizate în zona adiacentă, cu 6,5%.

Faptele sesizate prezintă cu precădere un pericol social redus, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi (al căror număr a scăzut cu 8,34%) şi loviri sau alte violenţe (în scădere cu 2,22%). Peste 2,8 milioane de elevi vor începe şcoala luni. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele