Pelerinaj la biserica Volna la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Bucovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de credincioşi, alături de preoţii din judeţul Călăraşi au lut parte la procesiunea religioasă dedicată Icoanei Maicii Domnului Portăriţa adusă în Bărăgan de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Până duminică după-miază, la ora 15.00, călărăşenii sunt aşteptaţi la biserica Volna pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni. Vineri seară,  după primirea icoanei, toţi cei prezenţi au pornit într-o procesiune spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Volna din Călăraşi, unde s-a săvârşit slujba de Te Deum, în prezenţa  credincioşilor şi autorităţilor locale şi judeţene. Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” a fost depusă într-un baldachin, spre închinare tuturor credincioşilor.

Duminică, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, alături de un sobor de preacuvioşi părinţi stareţi, părinţi consilieri ai Centrului Eparhial, preoţi şi diaconi va săvârşi Sfânta Liturghie în această biserică parohială.

Toţi credincioşii sunt aşteptaţi să se închine şi să se roage la Icoana Maicii Domnului „Portăriţa” de la Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel din Rădăşeni, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care va mai rămâne la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Volna din Călăraşi până duminică, 2 septembrie, ora 15.00.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul