Ordine. Jandarmii, cu ochii pe slujba de Rusalii de la mânăstirea Libertatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii asigură liniştea de sărbători Foto:IJJ Călăraşi

Zeci de militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi sunt mobilizaţi în teren, luni, 9 iunie, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică la Mânăstirea Libertatea din localitatea Coslogeni, unde se va desfăşura o manifestare religioasă prilejuită de sărbătoarea „Pogorârii Sfântului Duh - Rusaliile”.

Măsurile de ordine adoptate de jandarmi vizează desfăşurarea într-un climat sigur a acestei manifestări, protecţia credincioşilor care vor fi prezenţi la mănăstire, precum şi prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.„Jandarmeria Călăraşi recomandă cetăţenilor care vor participa la manifestarea religioasă să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale de valoare care pot atrage atenţia şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora”, a anunţat IJJ Călăraşi.

Loc părăsit mai bine de 20 de ani

Mănăstirea Libertatea este recunoscută drept perla Bărăganului, după ce mai bine de 20 de ani biserica a fost părăsită şi au păscut oile în ea. În prezent, aici trăiesc 16 măicuţe la ale căror slujbe vin să se închine credincioşi din aproape toate colţurile ţării. Biserica Mânăstirii Libertatea a fost, iniţial, biserică de mir, având hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ridicată în satul Libertatea, între anii 1936-1942, prin străduinţa preotului Nicolae Brebeanu, împreună cu locuitorii aşezării, a fost sfinţită la 26 octombrie 1942, de către Preasfinţitul Cosma Petrovici, episcopul Dunării de Jos. Biserica a funcţionat ca filie a Parohiei Coslogeni până în anul 1976, când din ordinul reprezentanţilor regimului comunist, locuitorii satului au fost strămutaţi, iar biserica a fost lăsată în paragină, devenind adăpost pentru animale.

Adăpost pentru oi

În acest stadiu a găsit-o episcopul Damaschin Coravu, care la 1 iulie 2000, a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea  unei mânăstiri de maici, cu hramul Sfânta Treime. „ De la un adăpost pentru oi, cu voia bunului Dumnezeu, s-a reuşit construirea mânăstirii“, a spus Prea Cuvioasa maica stareţă, Daria Clinicu.
În anul 2001, în luna aprilie s-a început reparaţia bisericii şi a fost terminată în anul 2003. Atunci a fost sfinţită biserica, iar în anul 2004 a fost sfinţit corpul de chilii.„Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul omului de afaceri Marian Petre Miluţ. Cu mila lui Dumnezeu, oamenii cu suflet mare ne-au ajutat foarte mult, iar mânăstirea arată acum ca o adevărată cetate, fiind împrejmuită cu un gard din beton de 4 metri înălţime“, a adăugat maica Daria.


Vă recomandăm şi:

Oferta de Rusalii pe litoral. Zile libere şi sejururi la preţuri speciale

Târg de Rusalii după model german în Piaţa Sfatului

40.000 de români merg în vacanţă de Rusalii, cu 30% mai puţini ca anul trecut

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”