O săptămână de controale în trafic. Sunt vizaţi şoferii de microbuze şi cei care transportă marfă
0În această săptămână, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, Poliţia Română desfăşoară acţiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri.
În perioada 13 – 19 ma, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi transportului de marfă.
Astfel, în cadrul acţiunii, poliţiştii vor verifica autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).