O femeie, cuprinsă de flăcări în timp ce schimba butelia de la aragaz. Ce greşeală teribilă a făcut victima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înlocuirea unui butelii la aragaz era să o coste viaţa pe o femeie în vârstă de 40 de ani. Femeia a ajuns în stare gravă la spital cu arsuri de gradul III pe corp, iar gospodăria aparţindând bunicului său a fost la un pas de a se face scrum.



Pompierii militari au fost alertaţi, marţi după-amiază, să intervină la Călăraşii Vechi, pentru a stinge o vâlvătaie provocată de manevrarea necorespunzătoare a unui butelii. Aproape 2 ore s-au chinuit militarii ca să stingă flăcările care se extindeau cu repeziciunea la toată gospodăria. Când au ajuns pompierii, flcările ajunseseră deja la acoprişul casei.

Manevrare greşită

„Conform primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de către o moştenitoare a proprietarului, Adriana S., în vârstă de 40 de ani, care a încercat să schimbe butelia aflată în uz. Probabil, din cauza manevrării greşite şi a folosirii unor unelte metalice, s-au produs scântei ce au aprins gazul butan scurs din butelie.

În urma aprinderii gazului, flama produsă a afectat-o pe femeie, provocându-i arsuri de gradul III la nivelul feţei şi membrelor superioare, arderea cuprinzând totodată şi materiale textile din bucătărie, ulterior extinzându-se la întreaga încăpere şi la acoperiş”, a explicat plt.adj.Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.
 

Victima, dusă în stare gravă la spital

Victima, cu arsuri de gradul III pe aproximativ 20 % din suprafaţa corporală,  primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului judeţean de Ambulanţă sosit la locul incendiului, care ulterior a transportat-o pe femeie la spital.În urma incendiului au ars materiale textile, material lemnos, elemente de mobilier din două camere şi o bucătărie, aparatură electronică şi electrocasnică, cât şi acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, valoarea pagubelor fiind estimată 1.500 de lei.
 

Vă recomandăm şi:

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Un apartament din Olteniţa a ars ca o torţă de la un bec incandescent. 17 locatari ai blocului, evacuaţi

Incendiu devastator la o fermă agricolă. Focul, stins în 17 ore de pompieri

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu