O armată de forţe de ordine, pe teren în ziua alegerilor. Peste 32.000 de poliţişti supraveghează votul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secţie de votare (Foto:Adevărul)

Poliţia Română ia măsuri speciale pentru desfăşurarea în linişte a alegerilor locale din 10 iunie. Forţe impresionante de ordine au fost distribuite la toate secţiile de votare din ţară. Potrivit IGPR, aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor. În toată ţară vor fi în teren peste 32.000 de poliţişti.

Dintre cele peste 18.000 de secţii de votare constituite, Poliţia Română va asigura măsuri de pază şi protecţie la 9.229 de secţii. Astfel, pentru protecţia locurilor în care vor fi organizate secţii de votare vor fi la datorie 16.221 de poliţişti. Alţi 10.810 de poliţişti, în perioada desfășurării procesului electoral, se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivel naţional, vor acționa, conform competenţelor, 3.678 de poliţişti,  constituiţi în peste o mie de echipe operative. Dacă cumva situaţia degenerează, Poliţia Română a pregătit şi rezerve. 1.392 de oameni ai legii sunt pregătiţi, alături de jandarmi, să intervină pentru aplanarea conflictelor.



Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate